Preoteasa Olga Michael: tămăduitoare, moaşă şi sfântă

"În timp ce toţi sfinţii Americii de Nord care au fost până acum canonizaţi sunt bărbaţi, o femeie ortodoxă originară din America de Nord a devenit tot mai cunoscută în ultimii ani, cu precădere printre femeile ortodoxe.

Preoteasa Olga Michael a fost soţia protoiereului Nikolai O. Michael din satul Kwethluk, de lângă râul Kuskokwim, din Alaska. Aşa cum scrie în cartea Părintelui Michael Oleksa, Alaska ortodoxă, ea nu a fost „o prezenţă impresionantă din punct de vedere fizic, nici una impunătoare”. A crescut opt copii până la maturitate, la câţiva dintre ei dându-le naştere fără ajutorul unei moaşe. În timp ce soţul ei era ocupat cu activităţi în cadrul altor parohii, ea avea grijă de familie şi făcea multe lucruri pentru alţii. Unul din aceste lucruri aminteşte de istoria Tavitei (Faptele Apostolilor), căci "pe lângă faptul că în primii ani ţesea veşminte pentru Părintele Nikolai, cojoace minunate, cizme şi mănuşi pentru copii, ea ţesea şi împletea ciorapi sau haine groase pentru alţii. Aproape că nu exista prieten sau vecin care să nu aibă ceva făcut de preoteasa Olga special pentru el"

Parohii situate la sute de mile distanţă primeau daruri care nu fuseseră solicitate, încălţăminte tradiţională de iarnă (mukluk) pentru a fi vândută sau donaţii pentru construcţii. Toţi clericii de la protoierie purtau mănuşi şi şosete de lână lucrate de mâna ei. În timp ce îndeplinea multe alte treburi (cum ar fi prepararea prescurilor) care sunt adesea preluate de preotese, ştia de asemenea pe de rost numeroase cântări ale diferitelor praznice, printre care cele ale Floriilor, din Săptămâna Mare sau ale Paştilor (în Yup’ik, limba ei maternă din spaţiul polar).

După ce a supravieţuit în mod miraculos atunci când s-a îmbolnăvit de cancer şi părea că nu se mai poate face nimic, în cele din urmă a murit în urma revenirii ulterioare a bolii, pregătindu-se cu mult curaj şi cu credinţă pentru moartea care a avut loc în 8 noiembrie 1979.
Părea că zăpada obişnuită şi gheaţa râului din acea perioadă a anului vor împiedica multă lume să vină la înmormântare. Dar vremea, potrivnică sezonului, s-a schimbat şi un vânt din sud a ajutat ca gheaţa şi zăpada să se topească, permiţând astfel enoriaşilor din satele învecinate să călătorească până la Kwethluk. „Sute de prieteni… au umplut biserica – sfinţită de curând, în acea minunată zi (parcă de primăvară) a înmormântării. La ieşirea din biserică, procesiunea a fost însoţită de un stol de păsări, deşi, la acel timp al anului, toate păsările plecaseră de mult în sud. Păsările au zburat în cerc deasupra sicriului până când acesta a fost adus la mormânt. Pământul, îngheţat de regulă, a fost foarte uşor de săpat, datorită topirii neobişnuite a gerului. În acea noapte, după masa de pomenire, vântul a început să bată din nou, solul a îngheţat iarăşi, gheaţa a acoperit râul, iarna s-a întors. Era ca şi cum pământul însuşi s-ar fi deschis pentru a primi această femeie. Cosmosul încă participă la slăvirea lui Dumnezeu de către poporul dreptcredincios."

Totuşi, nu doar povestea ei a fost atât de specială şi a schimbat viaţa altora, ci şi întâlnirile cu prezenţa ei, care au avut loc în chip minunat. O femeie originară din Kwethluk, care trăieşte acum în Arizona, a avut un vis în care preoteasa Olga a apărut şi a asigurat-o că mama ei este bine, deoarece ar fi urmat să o însoţească pe preoteasa Olga într-un loc luminos şi plin de bucurie. Femeia aceasta nu ştia pe atunci că mama ei era bolnavă, că a fost dusă de urgenţă până la Anchorage şi că va muri curând. Dar a doua zi a primit veşti despre situaţia urgentă a mamei sale şi a dat o fugă de la Arizona la Alaska, aducând mamei mângâiere prin cuvintele spuse de preoteasa Olga cu privire la soarta ei întru veşnicie. Femeia murit în pace avându-şi fiica alături, fără să treacă prin şocul sau mâhnirea care ar fi cuprins-o cu siguranţă dacă nu ar fi primit înştiinţare în vis.

Altă femeie, după ce a văzut o fotografie a preotesei Olga a simţit “o prezenţă foarte palpabilă, plină de compasiune, dragoste şi delicateţe”.

Cea mai detaliată experienţă vine din partea unei femei ortodoxe care, ca şi în exemplul anterior, a suferit ani de zile de pe urma consecinţelor unor severe abuzuri sexuale în copilărie. Aceasta este mărturia ei despre întâlnirea cu preoteasa Olga:
„Într-o zi eram cufundată în rugăciune şi trează. Mi-am amintit un eveniment foarte înfricoşător. Rugăciunea mea a început cu rugămintea către Maica Domnului de mă ajuta şi milui. Treptat, am simţit că stau în pădure simţind încă puţină frică. Curând am simţit o undă delicată care străbătea pădurea, apoi o mireasmă proaspătă de grădină. Am văzut-o pe Maica Domnului aşa cum era îmbrăcată în icoană, dar mult mai palpabilă şi luminoasă, păşind spre mine. Cu cât se apropia de mine, am văzut că cineva mergea în urma ei. S-a dat la o parte şi a indicat înspre o femeie scundă, cu o înfăţişare care emana înţelepciune. Am întrebat-o pe femeie: „Cine eşti?” Şi Maica Domnului a răspuns: „Sfânta Olga”.
Sfânta Olga mi-a făcut semn să o urmez. Am parcurs un drum lung până când s-au sfârşit copacii. Am ajuns la un deluşor care avea brăzdată o uşă într-o parte. Mi-a făcut semn să stau jos, iar ea a intrat înăuntru. După puţină vreme a ieşit nişte fum din vârful dealului. Sfânta Olga a ieşit cu nişte ceai din ierburi. Amândouă am băut în linişte ceaiul şi am simţit căldura soarelui pe feţele noastre. Am început să simt o durere în pântece şi ea m-a dus să mă întind puţin, înăuntru. Uşa era atât de joasă, încât a trebuit să mă aplec mult, ca pentru rugăciune.
În interiorul dealului era cald şi foarte liniştit. Lumina foarte blândă provenea dintr-un vas scund şi din deschizătura din vârful dealului. Totul în jurul meu era foarte gingaş, mai ales Maica Olga. Căsuţa din interiorul dealului mirosea a cimbru sălbatic şi a pin alb amestecat cu soarele, trandafirii şi viorelele. Maica Olga m-a ajutat să mă ridic pe un fel de pat, asemănător cu o cutie de lemn plină cu muşchi şi ierburi. Era moale şi mirosea a pământ şi mare. Eram epuizată şi m-am întins. Sfânta Olga s-a întors la lampă şi a încălzit ceva pe care mi l-a frecat uşor de pântece. Arătam ca o gravidă în cinci luni (pe atunci nu eram însărcinată). Am început travaliul. Eram puţin speriată. Maica Olga s-a suit alături de mine şi, apucându-mă delicat de braţ, se prefăcea că participă cu mine la travaliu, arătându-mi ce să fac şi cum să respir. Tot nu zisese încă nimic. M-a ajutat să împing ceva în afară, apoi a aşezat acel lucru pe muşchi uscat pe pat. Eram foarte obosită şi când s-a sfârşit plângeam puţin, de uşurare.
Până în acest moment nu vorbise, dar ochii ei exprimau multă gingăşie şi înţelegere. Ne-am ridicat amândouă şi am băut nişte ceai. Pe când beam, Sfânta Cuvioasă Olga se contopea tot mai mult cu lumina din cameră, devenind una cu aceasta. Faţa ei părea să aibă un mare nimb de lumină, ori soarele lumina de sub pielea ei. Cred că totul iradia lumină în ea. Eram atât de cufundată în mirare, încât nu am dat multă importanţă la toate celelalte. Era genul de privire iubitoare de mamă, care urează bun venit pruncului. Părea că îmi picură gingăşie înăuntrul meu, prin ochii ei. Acest lucru nu era înfricoşător, deşi la vremea aceea nu ştiam multe lucruri despre oamenii care strălucesc la propriu din dragoste pentru Dumnezeu (am înţeles mai multe după ce am citit despre Sfântul Serafim). Acum ştiu că anumite răni adânci mi se vindecau atunci. Mi-a redat viaţa care îmi fusese răpită, o viaţă care acum este definită prin frumuseţea şi dragostea lui Dumnezeu faţă de mine, reabilitarea zidirii mâinilor Sale.
După un timp am simţit că mă umplu de o stare de bine şi de o pace, care mi-a cuprins sufletul, ca şi cum sufletul meu ar fi plâns asemenea unui prunc părăsit care în sfârşit aflase mângâiere. Chiar şi acum când scriu… minunea acelei stări de pace şi acea râvnă pentru viaţă pe care starea de bine mi-a adus-o mă face să plâng cu bucurie şi evlavie.
Numai după aceasta a vorbit Cuvioasa Maică Olga. A vorbit despre Dumnezeu şi despre oamenii care aleg să facă lucruri rele. A spus că oamenii care m-au rănit credeau că mă pot determina pe mine să port răutăţile lor în mine, prin viol. Era foarte fermă când a spus: „Asta este o minciună. Numai Dumnezeu poate înlătura răul. Singurul lucru pe care îl puteau pune în tine era sămânţa vieţii, care este creaţia lui Dumnezeu şi nu poate întina pe nimeni”. Niciodată nu am fost pângărită. Mă simţeam aşa doar din cauza intenţiilor rele ale celor din jur. Ceea ce acumulasem în mine fuseseră durerea, spaima, ruşinea şi neputinţa pe care le simţeam. Am trecut împreună prin travaliu şi am scos toate acestea afară din mine. A ars puţină iarbă deasupra flăcării, iar fumul s-a dus drept către Dumnezeu, Care este atât Judecătorul cât şi Cel Care ne iartă. Am înţeles după „tămâie” că nu era sarcina mea să port păcatele oamenilor împotriva mea, ci era a lui Dumnezeu, şi ce bogăţie reprezintă această mântuire.
La sfârşit ne-am dus afară împreună. În starea de rugăciune şi răpire în care mă aflam nu era întuneric. Erau atâtea stele, care se întindeau spre infinit. Cerul era strălucitor şi avea un văl de lumină mişcător (am văzut fotografii cu luminile polare dar nu ştiam că se mişcă). Fie preoteasa Olga a spus, sau amândouă am simţit în inimile noastre, nu îmi pot aminti, că vălul de lumină era pentru noi o făgăduinţă că Dumnezeu poate face o extraordinară frumuseţe dintr-o profundă nefericire şi nimicnicie. Pentru mine era dovada vindecării mele, pentru că simţeam această frumuseţe extraordinară în locul profundei disperări pe care o simţeam înainte, ascunsă după ruşine şi mult chin.”

Ce vom înţelege din aceste relatări? Cu siguranţă cel puţin faptul că preoteasa Olga a ocupat un loc special în viaţa a numeroase femei conaţionale ei. Dar încet şi treptat se extinde evlavia locală şi dincolo de graniţe, odată cu conştiinţa că Dumnezeu este „minunat întru sfinţii Săi”. Preoteasa Olga a fost moaşă şi este posibil să fi cunoscut din experienţa sa personală traumele abuzurilor din copilărie. Poate că tocmai în acest rol de apărătoare a celor care au fost abuzaţi, mai ales sexual, Dumnezeu va continua să o folosească pe preoteasa Olga pentru a transforma blestemul în binecuvântare, în lucrarea Lui de „a crea frumuseţe dintr-o profundă nefericire şi nimicnicie”.
Dacă va binevoi Dumnezeu, fie ca să putem striga într-o zi: „Binecuvântată Maică Olga, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!”

MATUSHKA OLGA MICHAEL, A Helper in Restoring the Work of God's Hands"

Traducere de preoteasa Alexandra