În contextul Anului omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii, comitetul Protoieriei III Capitală a organizat un cerc pastoral dedicat familiei preotului în care a fost dezbătută implicarea preotesei în activitatea culturală, social-filantropică, în relaţia cu tinerii, precum şi în sectorul administrativ-gospodăresc. Întrunirea a fost deschisă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a adresat participanţilor un cuvânt de binecuvântare intitulat "Demnitatea şi responsabilitatea familiei preotului în viaţa Bisericii". La conferinţă au mai fost prezenţi Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfinţitul Varsanufie, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, părintele Ioan Iordache, vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi părintele protoiereu Dinu Pompiliu.
Părintele prof. Adrian Niculcea, de la Parohia "Pogorârea Sfântului Duh" - Titan, a subliniat că implicarea preotesei în parohie are un fundament teologic-misionar şi că "preoţia este o misiune în care nu doar preotul, ci şi preoteasa este sau ar trebui să fie foarte implicată. Mai mult, însăşi alegerea ei a fost dictată de considerentele specifice ale acestei misiuni. Prin urmare, preotul trebuie să-şi desfăşoare misiunea în strânsă legătură cu preoteasa", a spus părintele Adrian Niculcea.
Părintele Tache Stere, de la Parohia "Manu Cavafu", a vorbit despre familia creştină în general şi familia preotului cu fundamente dogmatice şi cultice şi a evidenţiat structura logică şi sacramentală a familiei care trebuie ancorată în pastoraţie. "Familia preotului trebuie să fie un factor de păstrare şi promovare a dreptei credinţe, de întărire a moralităţii credincioşilor şi de păstrare a lor în sânul Bisericii. Familia preotului este cartea lui vizită care îl defineşte ca om şi ca slujitor al lui Dumnezeu şi al oamenilor. Familia îl poate ajuta în pastoraţie, dar, din nefericire, îl şi poate încurca, creând obstacole artificiale, de obicei greu de trecut. Disfuncţionalităţile din familia preotului sunt atentate la credibilitatea lui. O soţie bună pentru preot este precum un adevărat înger păzitor pentru el, îl fereşte de anumite primejdii, îl întăreşte şi îl ajută şi îi arată prin puterea ei de intuiţie calea cea mai bună de urmat acolo unde ca bărbat el intuieşte mai puţin. Prezenţa ei în Biserică este esenţială, iar lipsa ei din viaţa parohiei constituie un afront pentru credincioşi. Aceleaşi observaţii sunt valabile şi în cazul copiilor preotului", a precizat părintele prof. Tache Stere.
Familia preotului, factor dinamic în viaţa parohiei
Doamna preoteasă Ema Pestroiu, soţia pr. David Pestroiu, de la Parohia Flămânda, a reliefat importanţa misiunii preotesei prin cultură şi educaţie şi a arătat că "misiunea prin educaţie este cheia tuturor celorlalte moduri de a face misiune. Cateheţii noştri de azi învaţă a fi bunii creştini de mâine şi învaţă inclusiv a-şi întemeia minunatele familii pe care noi le aşteptăm de la societatea în care trăim".
Părintele prof. Constantin Pătuleanu, de la Parohia Udricani, a vorbit despre tipologiile de femei sfinte la Sfinţii Părinţi şi a mărturisit la final că "în spatele fiecărui bărbat puternic stă o femeie şi mai puternică. Eu am să spun că în spatele unui preot puternic stă o preoteasă crucificată". Totodată, doamna preoteasă Loredana Popa, soţia pr. Gheorghe Popa, de la Parohia Cuţitul de Argint, a enumerat posibilele proiecte social-filantropice care pot dinamiza viaţa din parohie şi rolul pe care îl are familia preotului atât ca exemplu, cât şi ca iniţiativă.
Despre fundamentele scripturistice ale implicării familiei preotului, a preotesei în viaţa de parohie, a vorbit părintele Ioan Stancu, de la Parohia Zlătari.
După discuţiile şi dezbaterile privind tema propusă, Grupul psaltic "Tronos" al Catedralei patriarhale a susţinut un concert de muzică bizantină.
La final, Preasfinţitul Varlaam a vorbit despre importanţa familiei preotului, a contribuţiei pe care aceasta o poate avea în lucrarea pastoral-misionară şi a felicitat pe părintele protoiereu Dinu Pompiliu pentru organizarea unui cerc pastoral la care au participat doamnele preotese, precum şi preoţi pensionari din cadrul Protoieriei III Capitală.
Ioan Buşagă
Mulţumim, Andreea-Tatiana, pentru semnalarea articolului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Din dorinţa de a purta un dialog asumat, nu mai acceptăm comentariile anonime. Vă mulţumim pentru înţelegere!