Măicuță dragă,
Am citit în unul din răspunsurile Sfinției Voastre dat unei doamne care era căsătorită cu un necredincios să se țină de rânduiala Bisericii ca să-i facă poftă de Dumnezeu și necredinciosului, să refuze păcatul atunci când îi cere și să caute să-i împlinească nevoile. Am încercat să urmez și eu aceste sfaturi, dar am o oarecare greutate. De obicei mă rog singur și îmi doresc din tot sufletul să vină și soția mea lângă mine în vremea rugăciunii, dar acest lucru nu se întâmplă, iar eu sunt trist când mă ridic de la rugăciune. Merg și slujesc Sfânta Liturghie și ea nu e în biserică iar când vin acasă, chiar dacă nu vreau, prin comportamentul meu sunt nemulțumitor și ea sesizează starea mea de spirit. Apoi încerc să-i împlinesc nevoile, dar de multe ori am impresia că nu fac decât să-i împlinesc poftele și dorințele. Dacă împlinesc dorințele ei nu mai e loc de dorințele mele. Îmi spun mie însumi că mă sacrific din dragoste, dar de fapt mă umplu de resentimente și frustrare.
Știu că problema e și la ea și la mine. Am început Seminarul iertării și sper să mă vindec cu ajutorul lui Dumnezeu, vă rog însă să mă ajutați în această privință. Cum pot fi bucuros atunci când simt că persoana iubită preferă să meargă pe altă cale, pe calea pe care la un moment dat am fost împreună, calea care ne e larg deschisă înainte și pe care nu vreau să mai merg, nu vreau să mai mergem?
Părintele O.
Dragul meu Părinte, drag,
Grea suferință și mare durere ai! Dar să le trăiești ca pe niște lecții din care vei învăța să-ți conduci viața după dorința primară, fundamentală a sufletului: unirea cu Dumnezeu prin har, ascultare și împlinirea poruncilor, jertfind micile și marile, dar trecătoarele dorințe și nevoi izvorâte din iubirea de sine. Acestea le-ai ascultat, probabil, când ți-ai ales preoteasa fără să verifici cu luciditate și responsabilitate care sunt reperele ei morale și duhovnicești. Mulți, și multe, sunteți în această situație grea. V-ați ales soția sau soțul după alte criterii decât dorul de mântuire împreună, și v-ați iubit o vreme cu altă iubire decât cea bineplăcută Lui. Și ați făcut asta din cauza neputinței și a lipsei de sănătate duhovnicească...
Acum, să puneți pe locul întâi al vieții dorința de a face poruncile lui Dumnezeu indiferent de ce face sau trăiește celălalt. Iubind cu și în Domnul, cu răbdare dar fără nici un compromis față de păcat, veți dobândi sănătatea și, cel de lângă voi, sau se va îndrepta văzând cum e omul lui Dumnezeu, sau va pleca urmând îmboldirile păcatului. Nu face nimic fără să-ți binecuvântezi soția și fără să te rogi Domnului punând în fața Lui, ca la Judecata de Apoi, tot ce spui și ce gândești, și faci!
Îndrăznește, părinte drag, să pierzi toate ca să câștigi pe Domnul. În El și numai în El vei avea tot ce-ți lipsește acum.
Lucrează cu onestitate ce-ți cere Seminarul și vom birui cu mila Domnului!
Cu dragoste și încredere,
Maica Siluana
Nu este usor ca femeie sa iti asumi tot ce inseamna viata duhovniceasca in primul rand, si apoi viata de preoteasa. Fiecare sotie de teolog este in felul ei ispitita de anumite piedici pe care le gaseste in calea aceasta, chiar dinainte de a fi hirotonit sotul ei. Pregatirea pentru a fi preoteasa ar trebui sa inceapa cu mult timp inainte de a te izbi de aceste ispite. Inca de cand sotul este cantaret bisericesc trebuie sa invatam ca timpul petrecut la biserica nu poate fi adaptat nevoilor personale ale familii, si ca trebuie sa renunti la tine insuti pentru altii. Niciodata familia unui preot nu va avea intaietate in fata problemelor bisericii si aceasta regula trebuie acceptata din momentul primirii tainei cununiei, chiar din momentul cand am acceptat cererea in casatorie. Cu atat mai mult atunci cand va fi preot, exigentele slujirii sale se vor repercuta si asupra familei sale, acestea se invata in timp si nu cred ca dintr-o data poate invata o femeie sa fie preoteasa...
RăspundețiȘtergere