Preoteasa Nadejda Ilisei

La 19 noiembrie 2003 s-a încheiat pribegia şi călătoria pământească a preotesei Nadejda Ilisei din Fălticeni, personaj insolit al ţinutului aflat între „livezi nesfârşite“ şi chiar al Bisericii din Moldova. Am folosit cuvântul „pribegie“ pentru a sublinia înstrăinarea românilor despărţiţi de graniţe artificiale. Născută la Răciula, în ţinutul Orheiului (Lăpuşna) dintr-o familie avută, posesoare a câtorva sute de hectare de pământ, Nadejda, crescută împreună cu ceilalţi şase fraţi în familia Vasiliu, a reuşit să fugă în România, dar părinţii şi fraţii ei au fost deportaţi în Siberia, fiind nevoiţi să rămână toată viaţa departe de pământurile lor. Când au scăpat din lagăr, au fost obligaţi să se stabilească în Ucraina, într-un loc străin, unde n-aveau rudenii şi unde se vorbea altă limbă. Aşa a rămas despărţită Nadejda de părinţii şi fraţii ei, altă dată bogaţi, aflaţi apoi la limita existenţei, datorită vânturilor şi a furtunilor reci ale istoriei. Aproape 60 de ani, această femeie a purtat cu mare resemnare crucea acestor încercări.
Într-o zi a anului 1948 ea l-a întâlnit pe Ilie Ilisei, preotul cunoscut mai târziu în ţinutul Fălticenilor. Trecuse şi el prin necazuri şi avea nevoie de ajutorul ei. L-a însoţit la unele parohii de lângă Fălticeni (Lămăşeni şi Mănăstioara) şi apoi, din 1955 la Fălticenii Vechi, biserică istorică pe care o cercetase şi Ion Creangă, pe vremea când era elev la Şcoala de cateheţi din Fălticeni.
Biserica aceasta a devenit cea mai curată şi mai înzestrată din oraşul Fălticeni
Unii dintre bătrânii locului îşi amintesc că, în 1955, biserica de la Fălticenii Vechi era filie a parohiei „Adormirea“. Acolo se slujea rar, pentru faptul că erau puţini credincioşi, dar şi pentru că-n biserică ploua. Acoperişul era spart, pe la colţuri crescuseră arbuşti şi nimeni nu cuteza să-şi ia răspunderea schimbării care se impunea. Preotul Ilie Ilisei şi preoteasa Nadejda au schimbat faţa acestui lăcaş părăginit. Vreme de 30 de ani, fără odihnă, cei doi, deopotrivă, au muncit ca la propria lor casă, în cele din urmă, biserica aceasta devenind cea mai curată şi mai înzestrată din oraşul Fălticeni.
Lucrări de schimbare a acoperişului, construirea unui nou pridvor, lucrări exterioare în praf de piatră şi ciment alb, pictură în tehnica „fresco“, mobilier nou, realizat de un mare artist, Mihai Muşat, casă de prăznuire şi atâtea altele sunt rodul muncii exemplare din cei 30 de ani. Preoteasa Nadejda nu le-a făcut pe acestea singură. Ea a fost ajutată de credincioşii care au iubit Biserica. Dar a avut un merit important, poate chiar cel mai important. Şi atunci când părintele nu putea fi în mijlocul lucrătorilor, preoteasa, ca o adevărată şefă de şantier, a însufleţit toată această lucrare de restaurare şi înfrumuseţare a unei biserici aflate în ruină. Vremurile erau neprielnice. Aprobările se dădeau greu. Materialele de construcţie nu se găseau. Banii erau şi ei puţini. Peste toate acestea, dar mai ales peste privirile neprietenoase ale diriguitorilor de atunci, preoteasa Nadejda a trecut cu râvnă neistovită, cu smerenie şi cu o anume dăruire, aş zice rar întâlnită.
Preoteasa Nadejda va rămâne un model de jertfelnicie
Când toate au fost gata s-a fixat ziua cea mare a sfinţirii. La 13 noiembrie 1977, Mitropolitul de atunci al Moldovei şi Sucevei, vrednicul de pomenire patriarh Teoctist a oficiat slujba de sfinţire şi apoi Sf. Liturghie. A fost întâia sa sfinţire în Biserica Moldovei, înconjurat de ales sobor, Mitropolitul a adus cu sine doi arhimandriţi din Sf. Munte Athos, Teoclit şi Gavriil, aflaţi în acele zile în vizită prin Arhiepiscopia Iaşilor.
De mulţi ani nu mai fusese sfinţire în oraşul Fălticeni. Mii de oameni s-au perindat la închinare. Comitetul de femei şi consiliul parohial au pregătit agapa. Preoteasa a ostenit în fruntea lor. În nopţile dinaintea sfinţirii nu cred că a dormit mai mult de două-trei ceasuri. Mi-o amintesc adeseori în ţinuta modestă ce o purta, trebăluind prin curtea bisericii. Ştergea geamurile, scutura covoarele, făcea focul, curăţa grădina şi săpa straturile cu flori. La Liturghie, nelipsită fiind, stătea ultima, lângă uşa bisericii. Un exemplu rar, nu doar pentru lumea eclesială, ci şi pentru credincioşi în general. Aşa a ostenit preoteasa Nadejda într-una din bisericile Moldovei. Şi adeseori pe chipul ei lacrimile curgeau, ascunzându-le de privirile celor din preajmă. În 1985, preotul Ilie Ilisei a fost chemat pe neaşteptate în împărăţia lui Dumnezeu. Mai aveau încă multe planuri. Doreau să construiască o casă parohială şi o clopotniţă nouă. Dar n-a fost să fie aşa.
Preoteasa Nadejda 18 ani l-a pomenit şi l-a plâns. La cimitirul din Oprişeni i-a înălţat un monument de marmură, unic în felul lui, amintind generaţiilor care vor veni de strădania şi slujirea din vreme de furtună.
La cei 88 de ani, luând cu ea tristeţile pribegiei şi bucuriile muncii neobosite, cu puţine zile înainte de praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică, ea a trecut pragul veşniciei.
Preoteasa Nadejda va rămâne un model de jertfelnicie în perioada grea a anilor 1950-1990, va fi pomenită de parohia Fălticenii Vechi aşa cum se aminteşte şi în pisania acestui sfânt locaş şi chiar în istoria oraşului Fălticeni.

Articol apărut în Ziarul Lumina