Familia preotului

„Toate conditiile pentru hirotonie si preotie puse in lumina de Sfantul Apostol Pavel catre Timotei: "sa fie fara de prihana, barbat al unei singure femei, veghetor, intelept, cuviincios... destoinic sa invete pe altii, nebetiv, nedeprins sa bata, bland, pasnic, neiubitor de argint, bine chivernisind casa lui, avand copii ascultatori cu toata buna-cuviinta"(I Timotei 3, 2-4), in intregul lor, sunt cuprinse in aceste cerinte esentiale: vocatia, cunostinta teologica a adevarului si castitatea. Nu trebuie uitata, insa, nici aceea de a fi "neagonisitor de castig urat", atat de grava, pentru care Apostolul spune: "iubirea de argint este radacina tuturor relelor si cei ce au poftit-o cu infocare au ratacit de la credinta" (I Timotei, 6,10). Iar drept temei al virtutilor Sfantul Pavel vede preotul "ca un un iconom al lui Dumnezeu , neingamfat" (Tit 1, 7), deci smerit. Tot Apostolul vadeste mandria, "trufia - cauza si osanda a diavolului" (I Timotei 3, 6). Acest ansamblu de daruri si virtuti il construiesc pe Preot ca parinte duhovnicesc al unei Parohii si ca parinte, cap al familiei sale. In aceasta calitate el are o sotie numita adesea de popor: "maica preoteasa ". Cea mai mare parte din insusirile Preotului, evocate mai sus, constituie si vrednicia Preotesei, despre care un Ierarh al Bisericii gaseste de cuviinta sa spuna: " ...preotesele sunt jumatatea misionara a preotului in parohie". Insa privind ceea ce constituie fiinta cununiei, marturia Sfantului Apostol Pavel este fundamentala: "Taina aceasta mare este; iar eu zic in Hristos si in Biserica" (Efeseni 5,32). Paradigma ei, deci, este in unirea lui Iisus Hristos cu Biserica avandu-si modelul in Vesnicul Arhiereu Care-Si sfinteste Biserica prin Jertfa Lui. Nunta isi dezvaluie fundamental un caracter sacerdotal si aceasta pune o deosebita pecete pe familia Preotului. Asa precum "Hristos este Cap Bisericii, barbatul este cap femeii". Cand Adam contempla in femeia luata din coasta lui: "...os din oasele mele, trup din trupul meu..." (Facere 3, 23) prefigureaza Taina lui Hristos, Caruia Biserica, noi, ii suntem "Madulare ale Trupului Lui din carnea Lui si din oasele Lui" (Efeseni 5,30).
Iar copiii, dupa cuvantul Apostolului: "ascultatori cu toata buna-cuviinta" (I Timotei 3,4), reprezinta o plinire a existntei, a familiei. Omul se inplineste prin aceasta intreita cale: prin dreapta credinta in Dumnezeu care ii sfinteste, printr-o chemare, vocatie in care isi afla un rost al vietii si prin urmasi: fii sau ucenici. Urmasii, indeosebi copiii, sunt un semn adanc al iubirii, al unitatii. Mantuitorul spune, privind barbatul si femeia: "... nu mai sunt doi, ci un trup (Mat. 19, 6). Copilul reveleaza aceasta unitate. Din pruncul odraslit si nascut, cei doi parinti nu se mai pot retrage niciodata, prezenta lor in copil este irevocabila, pe totdeauna, aici se desvaluie profund misterul asemanarii. Este cea mai profunda icoana, "a asemanarii" (Facere 1, 26), a vesnicei prezente a Parintelui Ceresc in Fiul Cel vesnic si in Duhul Sfant. Atunci ni se desvaluie, intelegem cat de grav este avortul, ca o faradelege - ucidere a vietii, a unitatii. De asemenea nonsensul divortului, al homosexualitatii.
Se intelege ca numai o atmosfera sacra sustine familia in unitatea ei. Inainte de toate este darul rugaciunii. In cartea lui Tobit aflam modelul unei asemenea rugaciuni familiale. Fiind Tobie cu Sara, cea daruita lui de sotie, "Tobie s-a ridicat si a zis: Scoala, soro, sa ne rugam ca sa ne miluiasca Domnul. Si a inceput Tobie a zice: Binecuvantat esti Tu, Dumnezeul parintilor nostri, si binecuvantat este numele Tau Cel sfant si slavit intru toti vecii. Sa Te binecuvinteze pe Tine cerurile si toate fapturile Tale! - Tu ai facut pe Adam si Tu ai facut pe Eva, femeia lui, pentru a-I fi ajutor si sprijin, si din ei s-a nascut neamul omenesc. Tu ai zis: nu este bine sa fie omul singur, sa-ti facem un ajutor asemenea lui. Si acum, Doamne, nu placerea o caut, luand pe sora mea, ci o fac cu inima curata. Binevoieste deci a avea mila de ea si de mine si a ne duce impreuna pana la batranete. Si a zis si ea cu el: Amin!" (Tobit 8, 4-8). O asemenea atmosfera se cuvine, indeosebi, sa o arate casa si familia preotului. Parintele Patriarh Teoctist, cu sacra intelegere, vede in familie, "o imagine miniaturala a Bisericii". Asa se explica faptul ca de cateva ori, in Sfanta Scriptura a Noului Testament, descoperim ca sinonim pentru familia crestina, cuvantul "Biserica" (Romani 16, 5; I Corinteni 16, 19). Si, intr-adevar, in acest sens, Sfantul Ioan Gura de Aur, dupa Apostol, afirma: "familia, caminul, casa, este o mica Biserica". Iar pentru preot, familia lui este Biserica intr-o comuniune sfanta cu familia mai larga, ecleziala, a parohiei. Asa el vede in toti credinciosii, fii ai parohiei lui, fii lui duhovnicesti. Asa vede transfigurata, spiritualizata, legatura cu toti credinciosii. “

Părintele Constantin Galeriu, fragment din Rolul familiei preotului în parohie