Cuvioasa Olimpiada diaconiţa (1)- corespondenţă cu sfîntul Ioan Gură de Aur

In iunie 404, arhiepiscopul Ioan al Constantinopolului, supranumit „Gura de Aur”, pleca pe drumul fara intoarcere al exilului. Din indepartatul orasel Cucuz va intretine o bogata corespondenta. Cele 17 scrisori adresate diaconitei Olimpiada sunt cele mai ample si mai frumoase. Lectura tulburatoare, ele ne reveleaza o emotionanta prietenie si o profunda afectiune spirituala intre doua personalitati unice. Totodata, ele ne fac sa ne punem intrebarea: cine a fost acest misterios personaj feminin care a trait in anturajul nemijlocit al celor mai mari Sfinti Parinti ai „veacului de aur” al patristicii grecesti? Grigorie din Nazianz ii trimite un poem de ziua nuntii; Grigorie al Nyssei ii dedica omiliile la Cantarea Cantarilor. La cateva decenii dupa moartea sa (in 408), „Viata” ei ne arata ca diaconita era deja venerata ca sfanta „cuvioasa” si „marturisitoare”, fiind apoi eclipsata de gloria arhiepiscopului cu „Gura de Aur”.
Reunind pentru prima data totalitatea textelor patristice scrise despre si catre Olimpiada, scopul acestui volum este sa restituie profilul spiritual al uneia din cele mai remarcabile figuri feminine ale perioadei patristice si din intreaga istorie a Bisericii.

Scrisoarea I

Stăpânei mele, preavenerabilei şi preaiubitoarei de Dumnezeu diaconiţei Olimpiada, Ioan episcopul, în Domnul salutare.

1.a. Cu cât mai mult se întind asupra mea încercările, cu atât mai mult îmi creşte mângâierea şi am mai bune nădejdi de viitor. Acum toate se scurg mulţumitor şi cu vânt prielnic. Cine a văzut? Cine a auzit? Sunt stânci ascunse sub apă, stânci pline de primejdie, vârtejuri de apă şi furtuni mă lovesc cu putere; e noapte fără lună, întuneric adânc, prăpăstii şi stânci; călătoresc, e drept, pe o astfel de mare, dar nu mă simt mai rău decât cei ce se clatină în port.

b. La acestea, dar, gândeşte-te şi tu, Doamna mea prea iubitoare de Dumnezeu! Ridică-te deasupra tulburărilor şi furtunilor acestora şi învredniceşte-mă cu veşti despre sănătatea ta. Eu sunt sănătos şi vesel. Trupul mi s-a mai înzdrăvenit; respir aer curat, iar ostaşii, care mă însoţesc, sunt atât de îndatoritori, că nu mă lasă să mă folosesc de slugile mele; fac ei treburile lor. Dragostea ce mi-o poartă îi îndeamnă la asta. Pretutindeni sunt însoţit de oameni; şi fiecare din aceştia îi fericeşte pe cei ce mă slujesc.

c. Un singur lucru mă întristează: nu sunt încredinţat că eşti şi tu sănătoasă. Dă-mi ştiri de sănătatea ta, ca să mă bucur şi de asta şi să-i aduc multe mulţumiri domnului Pergamie, prea iubitul meu fiu. De vrei să-mi scrii, foloseşte-l pe el pentru aceasta; e un prieten sincer, devotat mie şi cu foarte mult respect pentru evlavia şi bună-cuviinţa ta.

1 Scrisă din Niceea, iunie 404 [= XI, PG 52].

Scrisoarea II

l.a. Alungă şi teama pe care o ai cu privire la călătoria mea! Aşa precum îţi scriam mai înainte, trupul mi-e sănătos şi a căpătat tot mai multă vigoare; aerul îmi face bine, iar cei ce mă conduc îşi dau toată silinţa, ca mai mult decât vreau, să mă simt bine; şi ei fac asta. Îţi scriu scrisoarea aceasta în trei iulie, la plecarea din Niceea.

b. Scrie-mi des de sănătatea ta. Îţi va sluji pentru asta domnul Pergamie, în care am mare încredere. Nu-mi da ştiri numai de sănătatea ta, ci vesteşte-mă şi dacă s-a risipit norul tristeţii tale. Dacă voi afla lucrul acesta din scrisorile tale, îţi voi scrie mai des, pentru că voi fi eu în câştig cu cele ce-ţi scriu. Deci, dacă doreşti să te bucuri de scrisori mai des, arată-mi că ai un câştig de pe urma desimii scrisorilor şi vei vedea că vei primi multe scrisori.

c. Acum m-am întristat tare, că n-am primit de la tine nici o scrisoare, cu toate că au venit aici mulţi care puteau să-mi aducă scrisori.

* Scrisă din Niceea, 3 iulie 404 [= X, PG 52].

Scrisoarea III

1.a. Când văd mulţimea de bărbaţi şi de femei că umplu drumurile, popasurile şi oraşele pe unde trec, când îi văd că se uită la mine cu lacrimi în ochi, înţeleg cele ce se petrec în sufletul tău. Dacă aceştia, care mă văd acum pentru întâia oară, sunt atât de zdrobiţi de tristeţe, că nici n-o pot îndura uşor, ci când îi rog dau drumul la izvoare şi mai fierbinţi de lacrimi, îi îmbărbătez şi-i sfătuiesc, e vădit că furtuna din sufletul tău e mult mai puternică. Dar cu cât furtuna e mai puternică, apoi cu atât şi răsplata e mai mare, dacă înduri furtuna cu mulţumită şi cu bărbăţia cuvenită, precum o şi înduri. Un căpitan de corabie răstoarnă corabia dacă ridică peste măsură pânzele când bate vânt puternic, dar dacă le întinde cu măsură şi cum se cuvine, călătoreşte în deplină siguranţă.

b. Cunoscând acestea, Doamna mea prea iubitoare de Dumnezeu, nu te lăsa doborâtă de tirania tristeţii, ci stăpâneşte cu judecata ta furtuna supărării. Poţi să-o faci, pentru că nu-i mai mare furtună decât măiestria ta. Trimite-mi scrisori care să-mi dea această veste, pentru ca aici, între străini, să mă umplu de multă bucurie, aflând că ai îndurat tristeţea aceasta cu înţelegerea şi filozofia cuvenită. Scrisoarea aceasta ţi-o scriu când am ajuns aproape de Cezareea.

* Scrisă la sosirea în Cezareea, la sfârşitul lui iulie 404 [= IX, PG 52].

Scrisoarea IV

1.a. Am scăpat de boala căpătată pe drum şi ale cărei urme le-am adus în Cezareea. Acum sunt deplin sănătos şi-ti scriu chiar din Cezareea, unde mă bucur de multă îngrijire; am doctori buni şi renumiţi, care mă îngrijesc nu numai cu ştiinţa lor, dar mai ales cu simpatia şi dragostea lor. Unul dintre cei doi doctori, care mă îngrijesc, mi-a făgăduit chiar să meargă cu mine; aceeaşi făgăduinţă mi-au făcut-o şi alţi mulţi dregători.

b. Eu ţi-am scris adeseori cum mă aflu, tu, aşa cum te-am învinuit şi mai-nainte, îmi scrii rar. Şi ca să ştii că faci asta din pricina trândăviei tale şi nu din pricină că n-ai prin cine-mi trimite scrisori, află că fratele fericitului episcop Maxim, pe care l-am întâlnit acum două zile şi l-am întrebat de vreo scrisoare de a tine, mi-a răspuns că nimeni n-a vrut să-mi dea; nici preotul Tigris nu i-a dat vreo scrisoare pentru mine, cu toate că i-a cerut. Te rog ţine-l de rău pentru asta, pe prietenul meu sincer şi drag, ca şi pe toţi ceilalţi care sunt cu episcopul Chiriac. Schimbarea locului meu de surghiun nu-l supără nici pe el, nici pe altcineva. Primesc această binefacere. Poate că au voit, dar n-au putut. Slavă lui Dumnezeu pentru toate. N-am să încetez să spun asta totdeauna pentru toate cele ce mi se întâmplă. Fie aşa! Dar ca să-mi scrie, n-au putut?

c. Multe mulţumiri doamnelor mele, surorile prea cinstitului meu domn, episcopul Pergamie, pentru mare grijă ce mi-au arătat. Ele l-au făcut pe duce, ginerele lui, să mă iubească atâta încât să dorească şi el să vină să mă vadă.

d. Iar tu dă-mi ştiri dese despre sănătatea ta şi a celor care mă iubesc. De mine fii fără grijă. Până astăzi sunt sănătos, mulţumit şi mă bucur de multă tihnă. Doresc să aflu dacă au fost puşi în libertate prietenii episcopului Chiriac. Nimeni nu mi-a dat vreo ştire precisă. Măcar despre asta dă-mi de ştire. Spune-i episcopului Chiriac că din pricina supărărilor şi necazurilor mele n-am putut să-i scriu.

4 Scrisă în Cezareea, august 404 [= XII, PG 52].

Scrisoarea V

1.a. Nu trebuia, deci, să scap, nici după plecarea din oraş, de cei ce-mi zdrobesc inima. Toţi care m-au întâlnit pe drum, unii din răsărit, alţii din Armenia, iar alţii din altă parte a lumii, au vărsat râuri de lacrimi când m-au văzut. Tot drumul am fost însoţit de plânsete şi jale. Spun asta ca să afli că sunt mulţi care jelesc împreună cu tine. Iar asta nu-i puţin lucru pentru mângâierea ta. Dacă lipsa de oameni, care să sufere cu cei ce suferă, o numeşte profetul grea şi de neîndurat, spunând: „Şi am aşteptat pe cel ce s-ar mâhni împreună cu mine şi nu era şi pe cel ce m-ar mângâia şi nu l-am aflat”6. Apoi negreşit capeţi multă mângâiere când ştii că toată lumea ia parte la tristeţea ta. Iar de cauţi şi o altă mângâiere, află că, după ce am suferit atâtea şi atâtea necazuri, sunt sănătos, o duc bine şi sunt tare liniştit. Depăn în mine suferinţele mele felurite şi neîntrerupte, necazurile mele şi duşmăniile şi mă bucur necontenit de amintirea lor.

b. Gândeşte şi tu aşa, risipeşte negura tristeţii şi scrie-mi des de sănătatea ta.

Acum am primit o scrisoare de la prea doritul meu domn Arabie şi m-am mirat că nu mi-ai scris şi tu, când ştiu că soţia lui este bună prietenă cu tine.

Gândeşte-te apoi şi la aceea că toate cele ale vieţii acesteia şi cele vesele şi cele triste, trec. Da, uşa e strâmtă7 şi calea îngustă8, dar e cale! Aminteşte-ţi de cuvintele pe care ţi le-am grăit adeseori: Da, uşa e largă şi calea lată, dar şi ea e cale!

Dezleagă-te de pământ, dar mai bine spus, de lanţul trupului! Ridică-te pe aripa filozofiei şi nu te lăsa acoperită de umbră şi de fum! Că aşa sunt cele lumeşti. Iar când vezi pe cei ce mi-au făcut atâtea nedreptăţi că sunt stăpâni pe oraşe, că se bucură de onoruri şi sunt însoţiţi de strajă, spune cuvintele acestea: „Largă e uşa şi lată e calea ce duce la pieire”9 şi plânge-i şi jeleşte-i pentru asta mai mult pe ei. Că omul care face aici pe pământ rău şi se bucură de onoruri în loc să fie pedepsit, pleacă de pe lumea aceasta având onorurile încărcătură prea mare de pedeapsă. Pentru asta se pârjolea cumplit şi bogatul cel nemilostiv10; nu era pedepsit numai din pricina cruzimii arătate lui Lazăr, ci şi din pricina traiului bun pe care-l ducea în timp ce era atât de crud şi din pricină că nici fericirea lui nu l-a făcut bun.

c. Astfel de cuvinte şi altele asemenea - pe care nu încetez de a ţi le aminti - spuneţi-le în sine, Doamna mea preaiubitoare de Dumnezeu, şi aruncă această grea povară de tristeţe. Vesteşte-mă că ai făcut asta, pentru ca, aşa cum ţi-am scris şi mai înainte, aflând că-ţi sunt spre mângâiere scrisorile mele, să mă folosesc mai des de acest leac.

5 Scrisă în august 404, în drum spre Cucuz [= VIII, PG 52].
6 Psalm 68, 24.
7 Matei 7, 4.
8 Matei 7, 13.
9 Matei 7, 13.
10 Luca 16, 23-24.

din cartea Cuvioasa Olimpiada diaconiţa: O viaţă - o prietenie - o corespondenţă, Editura Deisis