Ce le-aţi transmite celor care se pregătesc să devină soţii de clerici?
Matushka
Mary: Eu le-aş încuraja
să se roage şi să caute voia Domnului. Dumnezeu nu va chema un soţ să devină
preot sau diacon fără a o chema de asemenea pe soţie să devină o preoteasă.
Sunt multe feluri de a fi o preoteasă; ele sunt la fel de diverse ca femeile
însele. Dar, pentru fiecare dintre noi , este important să cultivăm puternic
comunicarea în căsniciile noastre, să formăm prietenii cu alte familii de
clerici, spre a ne sprijini şi sfătui în perioadele dificile, şi să ne
străduim mai ales să fim mame bune pentru copiii noştri.
Să creşti ca şi copil de preot este o
experienţă unică şi cere eforturi speciale din partea părinţilor. Mă simt atât
de norocoasă că pot întotdeauna să mă uit la propria mea mamă pentru a mă
inspira şi ghida în acest mediu. Copiii preoţilor pot fi foarte sensibili la aşteptările
celorlalţi în ceea ce-i priveşte. Ei simt adesea o imensă presiune de a fi
perfecţi, chiar dacă părinţii lor sunt cât se poate de relaxaţi în legătură cu
asta. Este important să fixăm aşteptări clare şi rezonabile pentru ei, să-i
încurajăm să fie ei înşişi şi să conştientizeze
faptul că-i iubim necondiţionat. Când dorim să-i disciplinăm, trebuie să avem
grijă să evităm expresii de genul „m-ai făcut de râs la biserică astăzi”, care
transmit mesajul că ne pasă mai mult de imaginea noastră decât de
comportamentul în cauză. Este de
asemenea foarte important să ne facem timp pentru copiii noştri, mai ales în
zilele în care acest lucru este dificil, când îndatoririle bisericeşti par
nesfârşite.
Noi Îl numim pe Dumnezeu „Tatăl nostru”,
iar copiii învaţă despre dragostea lui Dumnezeu observându-şi părinţii. Asta
este cu atât mai adevărat pentru copiii clericilor. Dacă avem întotdeauna timp
pentru enoriaşi, dar nu şi pentru ei, reacţia lor naturală va fi cea de a-L
învinui pe Dumnezeu şi a respinge Biserica. Dacă permitem mereu stresului
pregătirilor duminicale să ne aducă proastă dispoziţie, ei vor învăţa să urască
Duminicile. Copiii din familiile clericale observă inevitabil munca grea şi
stresul din viaţa părinţilor lor; este responsabilitatea noastră să ne asigurăm
că ei văd de asemenea şi dragostea pe care o avem în a-L sluji pe Hristos. Ca preoteasă,
să cresc copii care să-L iubească pe Dumnezeu şi care să ştie că sunt la rândul
lor iubiţi, este cea mai importantă datorie pe care o am.
Câteodată oamenii, foarte bine-intenţionaţi
şi evlavioşi, se pot aştepta ca noua preoteasă să devină un mic „poliţist” în
biserică, să meargă de colo-colo corectându-i pe toţi în legătură cu modul în
care se îmbracă, în care îşi fac cruce etc. Sfatul meu în ceea ce priveşte asta
este refuzul respectuos, dar ferm. Deseori se întâmplă ca atunci când oamenii
vin la biserică, în special noii vizitatori, aceştia să fie foarte, foarte
sensibili. Acesta reprezintă un nou început pentru ei , şi se simt, bineînţeles,
vulnerabili intrând într-un loc nefamiliar, cu intenţia de a-şi deschide
inimile şi vieţile în faţa lui Dumnezeu. Întâlnesc adesea oameni care, la un
moment dat în trecut, au fost atât de ofensaţi sau jenaţi când cineva le-a
criticat comportamentul în biserică, încât a fost nevoie să treacă ani întregi ca într-un final să se
reîntoarcă. Dacă chiar e neapărată
nevoie să corectezi pe cineva, asigură-te mai întâi că acele persoane se
simt cu adevărat binevenite, şi că ştiu cât de mult îţi pasă de ele!
Oamenii vor în general să facă lucrurile corect şi să se conformeze, şi am
observat că, doar aşteptând câteva săptămâni, noii vizitatori încep de obicei
să se îmbrace corespunzător din proprie iniţiativă, sau să ceară cuiva să le
arate cum să-şi facă cruce etc.
Matushka
Mary: Câteodată cred că
femeile nu sunt în întregime pregătite pentru schimbările care vor avea loc în
unitatea familiilor lor. Chiar dacă hirotonia soţului va fi probabil una dintre
cele mai fericite zile din viaţa ta, şi una din cele mai pline de har, este de
asemenea începutul unei noi poziţii pe care o vei ocupa în familie. Deşi toată
lumea ştie că Dumnezeu ar trebui să ocupe primul loc în viaţa fiecăruia, ca şi soţie
de cleric trebuie să accepţi că nevoile tale sunt secundare celor ale
Bisericii. Asta poate reprezenta uneori o dificultate, dar răsplata este pe
măsură. Cred de asemenea că este important să ai printre prietene soţii
de clerici, femei care pot înţelege şi oferi sprijin şi sfaturi în situaţiile
noastre particulare.
Traducere
de Petruţa Suciu, după
Episoadele acestui interviu:
- Soţii de preot din SUA, despre slujirea preotesei (1): Bucuriile unei preotese
- Soţii de preot din SUA, despre slujirea preotesei (2): Cât de mult se schimbă viaţa după hirotonia soţului?
- Soţii de preot din SUA, despre slujirea preotesei (3): Probleme şi griji
- Soţii de preot din SUA, despre slujirea preotesei (4): Este important să legăm prietenii cu alte familii de clerici
- Soţii de preot din SUA (5): Despre educarea copiilor
Așa este, chiar simți nevoia să ai cu cine vorbi despre dificultățile pe care le întâmpini, și să fii înțeles măcar, dacă nu chiar ajutat. Întotdeauna avem ceva de învățat unii de la alții, și prietenia cu alte preotese este un ajutor în acest sens.
RăspundețiȘtergerePe lângă asta, și acest blog este foarte util, găsim idei, experiențe de viață care ne pot ajuta.
Dumnezeu să vă dea putere să puteți continua slujirea. Dacă aveți nevoie de ajutor, solicitați cu încredere.
Pace și bucurie sfântă!
Alina, mă bucur că ne întâlnim şi aici că găseşti folos din ce am adunat în ultimii ani. Dacă ai gânduri de împărtăşit, materiale de semnalat etc., suntem bucuroase de colaborare.
RăspundețiȘtergereZi binecuvântată!
N.
PS Am adăugat şi blogul vostru la rubrica Preotese ortodoxe on-line.
RăspundețiȘtergereȘi eu mă bucur. Citesc de mult timp acest blog, încă dinainte de a preoteasă, și m-am bucurat pentru toate articolele. Dar iată că abia acum a fost momentul să intrăm în dialog. Cu mare drag voi încerca și eu să contribui cu ce pot, ca să fim de folos unii altora. :)
RăspundețiȘtergereMulțumim pentru tot.
Doamne ajută!