Soţii de preot din SUA, despre slujirea preotesei (3): Probleme şi griji

–  Viaţa în familie: o continuă încercare de echilibrare între a petrece timp împreună  şi a acorda atenţia cuvenită parohiei –

Care sunt problemele unei preotese în America?

 Matushka Mary: Mă aştept ca problemele noastre să fie asemănătoarea cu cele ale unei preotese din Rusia sau din oricare altă ţară ortodoxă. Munca unui preot este extenuantă în orice ţară, atât din punct de vedere fizic cât şi spiritual. Preoteasa îşi face griji pentru sănătatea soţului, pentru faptul că nu doarme suficient. Îmi amintesc o anecdotă despre preoteasa Sfântului Ioan din Kronstadt, care mergea la distanţe foarte mari ca să fie sigură că el nu va fi deranjat în timpul scurtei sale odihne zilnice. Cred că această povestioară trebuie să rezoneze cu orice soţie de preot într-o oarecare măsură. Este o continuă încercare de echilibrare în familiile de clerici, între a petrece timp împreună şi a acorda atenţia cuvenită necesităţilor parohiei.

În principiu, grijile noastre sunt grijile oricăruia din Biserică. Preotul le păstrează în inima sa, iar preoteasa i se alătură având grijă de orice problemă pe care enoriaşii i-o împărtăşesc. De cele mai multe ori, tot ce putem face este să ne rugăm pentru cei în suferinţă şi să le oferim compasiune. Câteodată Domnul răspunde la rugăciuni în modul în care ne dorim, şi asta ne bucură; dar alteori El ne răspunde numai prin propria Sa Cruce, suferind împreună cu noi în marea Lui dragoste, iar rezolvarea vine doar prin Înviere.

Matushka Katherine: Aş spune că multe din grijile unei preotese de aici sunt aceleaşi cu ale unei preotese din orice altă parte. Pot să vorbesc doar din propria mea experienţă, iar întristările care îmi vin în minte sunt  mai degrabă cele ale unei mame care nu reuşeşte să ajungă la slujbele bisericeşti atât de mult pe cât ar vrea. Fie ajung cu întârziere, astfel încât copiii mei să se comporte aşa cum trebuie, fie nu mergem deloc pentru că este prea mult sau prea târziu pentru ei. Când însă vin la biserică, îi disciplinez şi învăţ pe copiii noştri cum să se comporte în biserică. Ocaziile de a mă ruga în linişte sunt puţine şi rare. În casă la noi, timpul de rugăciune al părintelui Eugene este sfânt, în timp ce rugăciunile mele sunt mai mult pe fugă, inima mea strigându-L pe Domnul, mulţumindu-I sau cerându-I ceva mai mult în trecere. Întotdeauna l-am invidiat pe soţul meu pentru timpul petrecut în altar, care nu include doar slujbele – el ajunge devreme, ca să se pregătească, şi pleacă târziu, după ce ajută la curăţenie şi pregătirea slujbei următoare. El de asemenea călătoreşte în interesul Bisericii şi, deşi mi-e greu să am grijă singură de trei copii, îl sprijin de fiecare dată.  Călătoriile au întotdeauna motive atât de frumoase şi sunt nişte experienţe minunate pentru el.

Un alt punct pe care aş vrea să-l ating este dezamăgirea mea că societatea Ortodoxă  devine din ce în ce mai „diluată” şi mai de-sensibilizată în ceea ce priveşte lumea spirituală. Tocmai am terminat de citit biografia fratelui bunicului meu, Pr. Seraphim  Slobodskoy (autor al cărţii „Legea Domnului”), şi am fost izbită de energia şi realizările imigranţilor care au venit în America fără nimic, reuşind încă să şi clădească biserici şi să formeze parohii. Astăzi, noi reuşim cu greu să menţinem ceea ce a fost început pentru noi nu cu mult timp în urmă. Oamenii nu mai sunt aşa de legaţi de parohiile lor cum erau cândva, şi nu mulţi îşi doresc să-şi dedice timpul şi energia Bisericii.

Dacă cumva aţi fost în Rusia, credeţi că sunteţi diferită de o matushka de acolo?

Matushka Mary: Am nişte amintiri foarte frumoase din timpul petrecut acolo. Am stat un an în Siberia într-un  schimb studenţesc de experienţă, dar asta s-a întâmplat cu mai bine de zece ani în urmă, iar lucrurile în Rusia sunt într-o continuă schimbare. Mi-ar plăcea să ştiu cum e viaţa preoteselor de acolo acum. Nu ştiu în care măsură impresiile mele au fost exacte, sau cât de diferită era viaţa în alte părţi ale ţării. Am avut ocazia să cunosc două din preotesele de acolo, când au venit să o viziteze pe evlavioasa mea gazdă; de asemenea, am aflat câte ceva despre vieţile lor din conversaţiile mele cu preoţii. Clerul de acolo a fost foarte amabil cu mine, permiţându-mi să cânt în cor în weekend-uri, şi chiar invitându-mă să mă alătur lor la prânz, după slujbele duminicale.

Impresia mea a fost că viaţa preoteselor de acolo era extrem de dificilă. Soţii lor nu aveau uneori suficient timp nici măcar pentru a dormi. Unul dintre preoţi mi-a povestit că nu era neobişnuit pentru el să boteze o sută de copii într-o săptămână. Şi cred că situaţia lor financiară era foarte dificilă. O preoteasă mi-a arătat o mostră dintr-o frumoasă dantelă pe care ea şi copiii ei o făceau spre a o vinde în piaţa în aer liber. Vânzătorii din piaţă trebuiau să stea şi să îndure zile lungi şi friguroase, însă ea nu mi-a spus decât ce mulţumită era deoarece copiii ei reuşiseră să înveţe un meşteşug atât de greu. O altă preoteasă despre care am auzit îşi petrecea în mare parte timpul muncind la creşterea şi întreţinerea produselor agricole, la casa lor departe de oraş.  Chiar şi când familiile de preoţi aveau o situaţie financiară sigură, le era probabil totuşi greu  să crească copii mici în Biserică. În vremea aceea, majoritatea clericilor pe care îi ştiam aveau copii mici. Preoţi bătrâni erau mai rar, din motive evidente. Înăuntru, bisericile erau deseori atât de aglomerate, încât reuşeam cu greu să-mi mişc braţul ca să îmi fac cruce. Să ajungi la biserică având copii mici cu tramvaiul sau autobuzul atunci când este frig putea fi de asemenea o provocare.

Viaţa mea de aici este diferită în multe privinţe. Noi locuim, la fel ca mulţi alţi preoţi din America, într-o casă aflată, convenabil, chiar lângă biserică. Deşi nu stăm bine din punct de vedere financiar după standardele americane, îmi permit să rămân acasă cu cei doi copii ai mei, şi niciodată nu îmi fac griji dacă vom avea suficientă mâncare sau nu. De asemenea, este mult mai uşor pentru mine să aduc copiii la biserică în timpul slujbelor mai lungi. Biserica este destul de plină, dar nici pe departe atât de aglomerată precum am experimentat în Rusia. Pot cu uşurinţă să intru sau să ies când plânge copilul. Este suficient spaţiu pentru femei însărcinate, mame cu copii sau pentru copii mici, ca să stea jos atunci când este nevoie. Avem chiar şi un coşuleţ  lângă măsuţa cu lumânări, cu mici albume foto cu iconiţe şi Biblii pentru copii, ca mamele să le folosească atunci când copiii lor îşi păstrează cu greu atenţia.

După slujbe, stau de obicei lângă uşă şi vorbesc cu cât de mulţi enoriaşi reuşesc în calea lor spre ieşire. Întotdeauna încerc să-i fac pe oameni să se simtă bineveniţi şi să le răspund la orice întrebări ar avea. Multe preotese din America procedează aşa. Cred că micile dimensiuni ale parohiilor americane ne ajută să petrecem mai mult timp cu fiecare membru în parte. Probabil, cu cât se vor construi mai multe biserici şi se vor hirotoni mai mulţi preoţi în Rusia, cu atât diferenţele dintre noi vor fi mai puţine.

Matushka Katherine: Am fost în Rusia de câteva ori, dar nu recent, şi nu ca soţie de diacon. Prima mea excursie în Rusia a fost la vârsta de şaisprezece ani, în 1993. Ultima călătorie a avut loc în 2004, când eram însărcinată cu primul nostru copil. Contactul meu cu soţiile de clerici a fost limitat. De fapt, deşi am întâlnit  câţiva preoţi şi diaconi, nu am cunoscut niciuna din soţiile lor. Eu sunt probabil mult diferită faţă de o preoteasă din Rusia.  Sunt mult mai vorbăreaţă, râd prea zgomotos, mă îmbrac prea laic şi probabil nu accept voia Domnului cu la fel de multă smerenie. Sunt slabă; eu nu am împărtăşit greutăţile şi responsabilităţile unei matushka din Rusia.

(va urma)

Traducere de Petruţa Suciu, după

Clergy Wives on Sharing the Grace and Cross of Ordination

Episoadele acestui interviu: 

• Soţii de preot din SUA, despre slujirea preotesei (1): Bucuriile unei preotese 
• Soţii de preot din SUA, despre slujirea preotesei (2): Cât de mult se schimbă viaţa după hirotonia soţului?
•   Soţii de preot din SUA, despre slujirea preotesei (3): Probleme şi griji 
• Soţii de preot din SUA, despre slujirea preotesei (4): Este important să legăm prietenii cu alte familii de clerici  
• Soţii de preot din SUA (5): Despre educarea copiilor