Prunci Pierduţi Şi Născuţi Înainte De Vreme. O Perspectivă Ortodoxă

Durerea pierderii unui prunc înainte de vreme este imensă. Cu toate acestea, ea e adesea băgată sub preş, fie prin negare, mamei spunându-i-se că nu e nici o problemă, a pierdut „o sarcină” – nu un copil –, fie prin ignorare şi evitarea subiectului. Rămân astfel în urmă traume dureroase cu diverse consecinţe.
Pentru mămicile care au trecut prin aşa ceva, pentru taţi, pentru familiile şi prietenii lor, preoteasa Eufemia a făcut un site: Prunci pierduţi şi născuţi înainte de vreme. O perspectivă ortodoxă.
Cu nădejdea că va fi spre mângâiere şi ajutor pentru cât mai multe mămici,

Preoteasa Natalia

Pastoraţia depinde de măsura în care preotul este înţeles de soţia lui

Părinte, vă rugăm să ne vorbiţi despre viaţa preotului la ţară. Ce greutăţi întâmpină în pastoraţie şi care sunt bucuriile duhovniceşti?


Frumuseţea slujirii la ţară constă în faptul că îţi cunoşti întreaga turmă, de la cel mai mic până la cel mai în vârstă. Pot spune că se poate face pastoraţie cu dăruire, în măsura în care preotul slujitor este înţeles de cei din familie, în special de soţie. Aceasta este împreună lucrătoare cu preotul la viaţa duhovnicească a comunităţii, ea este cea care îl sprijină pe preot, cea care are răbdare dacă preotul alocă, nu de puţine ori, mai mult timp necesităţilor comunităţii decât vieţii de familie. Aici intervine caracterul de jertfă pe care îl presupune preoţia. Este nevoie ca atunci când un om doreşte să facă acest pas să se roage şi în primul rând să ceară sfatul duhovnicului, pentru ca Dumnezeu să-i rânduiască o soţie sau o familie care să îi fie sprijin, iar nu piatră de poticnire în pastoraţie.

Pr. Adrian Floca, Biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“, Parohia Timişoara Fabric, 

într-un interviu apărut în Ziarul Lumina