Alegerea viitoarei preotese (4): Dintre calităţile de cinste ale celei ce aspiră la a deveni “maică preoteasă”

Bogăţia – un criteriu în alegere soţiei?

O vorbă înţeleaptă spune că dacă lăsăm tinerii să aleagă, ei caută frumuseţea; dacă îi lăsăm pe părinţi să caute, ei aleg banii; or, şi una şi alta trec şi, dacă nu există dragoste şi înţelegere, banii atât de mult râvniţi, în loc să devină un motiv de apropiere şi de uşurare a traiului comun, se fac prilej de reproşuri şi ofense, de neînţelegeri şi poticneli.

Este adevărat că preotul trebuie să fie un om „milostiv” prin definiţie. Însă viaţa este astăzi tot mai grea. Lumea şi el însuşi sunt tot mai săraci. Ar vrea să facă infinit mai multă milostenie, dar adeseori este o adevărată luptă să reuşeşti să asiguri strictul necesar chiar şi familiei.

Spiritualitatea Ortodoxă arată că nu averea este rea, ci a fi posedat de ea, a lupta pentru păstrarea şi înmulţirea ei, ignorând lecţia morală a milosteniei sau a filantropiei. Din punct de vedere creştin, tot ceea ce avem ne aparţine nouă doar în mod indirect, pentru că adevăratul lor proprietar este Dumnezeu, Cel Ce ni le împarte nouă cu dărnicie, sub forma darurilor. De modul în care înţelegem noi să utilizăm aceste daruri depinde să facem să rodească prin acestea virtutea creştină a iubirii şi milosteniei sau, dimpotrivă, egoismul şi capacitatea, patimi care lovesc crunt în relaţia noastră cu semenii şi cu Dumnezeu. Din această cauză istoria umanităţii consemnează numeroase exemple de „bogaţi săraci” şi de „săraci bogaţi”.

Aceste adevăruri se potrivesc în mod deosebit familiei preotului. Tânărul teolog nu trebuie să caute bogăţia sau averea nici la tânăra cu care se va căsători şi nici în timpul preoţiei sale. Mântuitorul Însuşi nu a avut unde să-şi plece capul. Preotul, în calitatea sa de slujitor al lui Hristos, nu trebuie să caute averea sau banii, iar atunci când acestea sunt, să nu le dispreţuiască, ci să le transforme într-o continuă sursă de milostenie şi de fapte bune. Ceea ce trebuie să caute să dobândească permanent este bogăţia sau averea spirituală, singura care nu se poate fura, nici strica şi care are mare răsplată de la Dumnezeu.

În concluzie,

putem spune că tânăra preoteasă trebuie să provină dintr-o familie de români credincioşi ortodocşi, o familie morală, model pentru ceilalţi semeni şi garanţie a unei educaţii înalte acordate copiilor.

Ea trebuie să aibă o înaltă viaţă morală şi duhovnicească, virtuţile în care să exceleze fiind credinţa tare şi respectful faţă de Biserică, de preoţie şi de misiunea soţului ei, dragostea şi dăruirea, nădejdea în împlinirea cu success a misiunii încredinţate soţului ei – mântuirea sufletelor semenilor, smerenie etc..

Dintre calităţile sufleteşti, de mare folos îi sunt: bunătatea, blândeţea, temperanţa, echilibrul.

În relaţiile sale cu parohienii, ea trebuie să fie populară, caldă, deschisă, iubitoare, preocupată de problemele fiecăruia dintre ei, luptând, alături de preot, pentru uşurarea acestora.

Atunci când preotul şi preoteasa sunt oameni de reală vocaţie duhovnicească şi lucrează pentru împlinirea deplină a slujbei preoţeşti, fiindu-şi unul altuia reazem şi sprijin, cu o viaţă de familie model, roadele pastoraţiei nu vor întârzia să apară şi nici bucuriile sufleteşti şi răsplata dumnezeiască. Pentru aceasta să luptăm şi întru aceasta să ne nevoim!

Fragment din Pr. Ioan Teşu - Frumusetea şi sublimitatea preoţiei creştine