Alegerea viitoarei preotese (2): Unde să ne căutăm viitoarele preotese?

(capitolul : Alegerea viitoarei preotese – sfătuire duhovnicească)

Celor care spun că astăzi nu mai există tinere, care să corespundă deplin, din punct de vedere moral, familiei preoţeşti, le răspundem că sunt, şi încă multe, dar, probabil, ei le caută în locuri străine sau nici măcar nu ştiu ei unde să caute. Mai mult decât atât, opinia noastră este aceea că în vremurile noastre există mai multă vocaţie spre viaţa duhovnicească înaltă la tinerele fete, decât la băieţi, că există o vocaţie mai puternică la acestea de a deveni preotese, decât la băieţi de a deveni preoţi. Şi aceasta nu întrucât ele ar privi mai poetic sau idealist preoţia şi nici mercantil, ci dintr-o înaltă conştiinţă a frumuseţii şi a responsabilităţii slujiri preoţeşti.

La întrebarea referitoare la locul în care să căutăm o viitoare preoteasă, de vocaţie, un răspuns ar putea fi chiar următorul: pentru cei ce nu mai acceptă „cunoştinţele” făcute de o terţă persoană, locul cel mai sigur în care o pot căuta este într-o familie de cinste, model, şi în biserică. Cei care încearcă să-şi aleagă partenerele de viaţă din cercuri sau medii nu dintre cele mai curate moral (petreceri, baluri, baruri, discoteci etc.) s-ar putea să rămână, mai repede sau mai târziu, crunt dezamăgiţi.

Cel ce caută o persoană curtă sufleteşte, o caută în biserică, într-o sală de lectură sau de spectacol cult, într-un mediu ca acela pe care vrea el însuşi să-l creeze împreună cu ea, în viaţa de familie. Dacă nu are obişnuinţa frecventării unor astfel de locuri, trebuie să o deprindă.

Un rol esenţial îl are, pentru viitoarea preoteasă, familia. Ea trebuie să provină dint-o familie de buni creştini, în sânul căreia să fi primit o instrucţie şi o educaţie aleasă, atât din punct de vedere laic, dar şi religios.

Familia, şi în special părinţii, au un rol important în viaţa cuiva, odată ce petrecem cea mai mare parte a copilăriei şi a tinereţii noastre în mijlocul ei. Familia este prima şi poate cea mai importantă şcoală morală a fiecăruia dintre noi. De aceea, climatul, atmosfera şi mediul pe care le-am trăit în cadrul familiei îşi pun am prezenta în mod pozitiv sau negativ asupra sufletului copilului şi al tânărului sau al tinerei.

Această observaţie are caracter de regulă, nu de lege (…).

Noi înşine, în pastoraţia noastră, am întâlnit numeroase cazuri de tineri sau tinere ca un caracter frumos şi o viaţă morală înaltă, deşi proveneau din familii care nu au beneficiat de o educaţie religioasă sau în care părinţii erau chiar ostili credinţei. Dar, precum în perioadele de cruntă persecuţie, sinaxarele şi calendarele creştine s-au împodobit cu sfinţi, s-ar părea că şi în unele familii contemporane s-a întâmplat un lucru similar: au răsărit şi crescut adevărate flori spirituale, copiii lor.

În legătură cu familia viitoarei preotese, este de preferat ca ea să provină, deci, dintr-o familie de buni români ortodocşi, cu o viaţă socială şi morală demnă, cinstită, cu o credinţă fermă şi lucrătoare în fapte bune, dintr-o familie model, garanţia a unei educaţii înalte şi frumoase acordate copiilor.

De asemenea, este recomandabil ca tânăra care doreşte a deveni preoteasă să provină din aceeaşi zonă sau din zone apropiate locului unde a crescut tânărul teolog. Un prim motiv ar fi acela de a-i oferi acestuia posibilitatea de a cunoaşte mai bine mediul, familia, faptele tinerei fete, şi nu doar de la cei apropiaţi, ci şi de la alţii, de la cât mai mulţi. Pe de altă parte, pentru a nu se ivi probleme legate de părăsirea casei părinteşti sau a localităţi natale, a familiei, ştiut fiind faptul că fetele sunt mai ataşate de părinţi şi, în general, de familie, decât băieţii. Plecarea departe de casa părintească, schimbarea totală a mediului, ar putea constitui pentru tânăra încă nepregătită pentru o astfel de experienţă, o dezrădăcinare şi o adevărată dramă, ale cărei efecte pot fi greu depăşite de tânăra familie. Tânărul preot trebuie să ştie în astfel de clipe să procedeze cu multă delicateţe, cu multă dragoste şi tact, încercând să compenseze această lipsă sufletească, atât prin comportamentul sau delicat şi afectuos, cât şi al prieteniilor duhovniceşti pe care le întemeiază în noua parohie.

(va urma)

Fragment din Pr. Ioan Teşu - Frumusetea şi sublimitatea preoţiei creştine