Chipuri de preotese: Natalia Păduraru – „Noi nu merităm Împărăţia lui Dumnezeu când ni se pare că suntem mai buni ca alţii”

O frumuseţe asupra căreia timpul nu are putere

Interviu cu preoteasa Natalia Păduraru

Rotunjind vârsta onorabila de 81 de ani (chiar de ziua femeilor mironosite), preoteasa Natalia Paduraru ne-a impresionat prin dezinvoltura si prospetimea unui suflet tânar,combinate cu întelepciunea maturitatii. Am rugat-o la începutul acestui interviu sa-si aminteasca despre timpurile frumoase ale copilariei sale.

- M-am nascut în Soroca, am fost trei copii în familie. Tata lucra magazinier la o gara din Floresti. El era un intelectual, dar nu stia bine româneste si vorbea cu accent, din cauza aceasta era numit „bolsevic”. M-a trimis la scoala din gara aceea, unde erau într-o singura clasa elevi de diferite vârste. Când am trecut în clasa a 4-a, nu stiam nici tabla înmultirii. Tata a înteles ca daca ma mai tine la Rogojeni, apoi m-a pierdut. Si m-a trimis la Iasi, la un colegiu de 12 ani, cu studierea limbii franceze din prima clasa. Profesoarele erau maici frantuzoaice. Si noi am învatat a vorbi foarte bine aceasta limba. Dar la început îmi era foarte greu, am venit în clasa a 4-a si nu stiam nimic - nici matematica, nici gramatica! La orice observatie reactionam foarte bolnavicios. Odata, deoarece primisem nota 1, profesoara de franceza mi-a prins caietul pe spate si am umblat asa 24 de ore. Uneori se întâmpla sa nu-mi placa bucatele pe care ni le serveau - spanacul, spre exemplu, care-mi amintea de ceva foarte dezgustator. Si atunci una din maicile celea mi-a spus ca daca nu manânc, totul îi scrie tatei. Înghitind lacrimi si bând apa, am mâncat cu de-a sila totul, numai sa nu-i scrie tatei. De atunci, când vedeam spanacul sau alt fel de mâncare, necomestibil pentru mine, repede fugeam prima si o rugam pe sora sa-mi puna mai putin în farfurie.

Dupa liceu am dat la medicina la Bucuresti, eram deja casatorita si sotul fusese mobilizat pe front. Atunci, fiindca nu stiam ce sa fac, m-am gândit între timp sa studiez.

- Doamna preoteasa, o femeie crestina, cum poate combina dragostea fata de sot cu dragostea fata de Dumnezeu?

- (Dupa o pauza îndelungata) Stiti, foarte greu. Fiindca un sot trebuieste îngrijit nu numai cu mâncare, dar si sustinut moral, psihologic. Da eu… am cazut la examenul asta. Pentru lucrul meu îmi dadeam tot sufletul, dar pentru gospodarie - nimic…

- Pentru gospodarie, sau pentru sot?

- Dar pe sot îl neglijam de fapt. Si a fost un moment când el a ramas singur, fiind într-o perioada dificila a vietii sale - i se retrasese dreptul de a sluji. Apoi, si el si eu am stat la închisoare. Au fost fabricate diferite motive, dar cauza era una - propaganda religioasa.... Atunci, în acele 2 luni de detentie, am înteles un lucru: la judecata lui Dumnezeu va fi tot asa - o sa fim toti în iad cei care am gresit si nu ne-am pocait înaintea lui Dumnezeu, n-am constientizat ticalosia noastra. Dar eu personal am facut în viata foarte multe lucruri rele. De ce? Îmi parea ca fac bine. Asta este o întunecare a mintii, din cauza mândriei. Lucram bine, dar si ma mândream. Eram aparent foarte smerita, dar în sinea mea gândeam ca totusi suntem ceva - si eu, si sotul meu.

- Cât de greu a fost sa va pastrati credinta în perioada ateismului agresiv?

- Îmi amintesc cum ne-au facut o adunare la Spitalul Salvarii, fiind invitat un lector ateist. Atunci am fost chemata în fata auditoriului - se adunase tot colectivul spitalului - si rugata sa aduc dovezi despre existenta lui Dumnezeu. Dar mie mi s-a sters totul din memorie si am zis în sinea mea: Doamne, daca nu-mi amintesti ceva macar, o sa fac crestinatatea de râs. Si astfel, urcând scarile spre tribuna, mi-am amintit ce ne spunea odata un preot, pe când eram înca studenti - ca cea mai temeinica dovada a existentei lui Dumnezeu este poporul evreu. Noi atunci am ramas mirati, iar el ne-a explicat: toate popoarele se deznationalizeaza . Daca pleaca în Germania, Franta, el devine neamt, francez si asa mai departe. Dar nu tot asa se întâmpla cu evreii. Ei parca ar fi francezi, dar în esenta tot evrei ramân. Si eu am spus aceasta în fata celor adunati si am mai adaugat de la mine: „Avraam a primit binecuvântarea ca samânta lui va mosteni pamântul. Si acum uitati-va: în colhoz, în functie de maturatoare de strada, dereticatoare, acolo unde e munca mai grea, nu veti vedea evrei. Dar în medicina, în spitale - majoritatea sânt evrei. Si chiar aici, la noi, - am zis, - majoritatea sunt evrei. Ei, care au fost atâta timp gâtuiti si stersi de pe fata pamântului, astazi lucreaza, sunt calificati si-si au drepturile lor. Nu vi se pare ca aceasta este o confirmare a binecuvântarii pe care le-a dat-o Dumnezeu?” - ma adresez eu auditoriului, pornind în atac, ca sa scap de lectorul acela, caruia nu stiam ce sa-i mai spun. Atunci s-a lasat pentru un moment tacerea, apoi toti s-au sculat în picioare. Am crezut ca o sa ma împroaste cu ceva. Dar nu, ei vorbeau între dânsii, caci într-adevar erau majoritatea evrei. Mai apoi lectorul a venit la tribuna si a spus: „Vedeti, ea si aici îsi face loc de propaganda, dar atunci când noi nu suntem de fata?!”. Si-mi spune sa-i mai aduc si alte dovezi. Atunci eu i-am raspuns: „As putea sa va aduc o mie, dar tot D-voastra o sa spuneti ca fac propaganda religioasa. Acuma-i ora 12, zic, (dar adunarea începuse pe la 8.30) si bolnavii nostri, poate unii foarte gravi, ne asteapta. Iar noi suntem ocupati cu ceva, chipurile, foarte important. Daca vreti, putem discuta, dar în afara orelor de serviciu”. N-au avut ce sa-mi mai spuna. Însa printre hotarârile acelei adunari de pomina a fost si cea de a-mi lua diploma. Le-am spus ca pot sa-mi ia diploma, dar faptul ca Dumnezeu exista îl întelege oricine, chiar daca unii se sfiiesc sa declare! Si astfel am spart târgul atunci.

- Ne-ati marturisit ca în adolescenta ati fost educata în spiritul de a placea oamenilor, ceea ce cultiva fariseismul, lucru pe care l-ati înteles mai târziu. Dar cum poate fi atragatoare o femeie crestina, fara a dori sa placa cu tot dinadinsul?

- Cum poate fi atragatoare? Acum, când am ajuns la cei 80 si ceva de ani, va declar cu siguranta: este atragatoare daca este buna si blânda. Mântuitorul spune astfel: „Învatati de la mine, fiindca eu sunt blând si smerit cu inima, si veti afla odihna sufletelor voastre”. Din pacate, am înteles aceste lucruri cam târziu. În tinerete, însa, îmi pierdeam adesea controlul, nu ma mai supravegheam. Chiar sotul îmi spunea: „Tu stii ca esti mândra?” Eu, însa, nu recunosteam – cum, zic, când eu sînt cea mai smerita? Dar un lucru este sa stai asa ca mâta si sa vezi pe unde a intrat soarecele si cu totul alt lucru este sa fii într-adevar blând si smerit cu inima. Chiar mai deunazi m-am suparat pe o ruda de-a mea si-mi venea sa iau o ceasca si s-o arunc în ea. Dar mi-am zis: „Stii ce, mai retine-te si de data asta”. Dupa aceea m-am gândit si mi-am dat seama ca eu nici nu sunt crestina. Ar fi o mare ratacire sa-mi închipui ca as merita Împaratia lui Dumnezeu. Nu, noi nu meritam Împaratia lui Dumnezeu când ni se pare ca suntem mai buni ca altii. Daca acceptam acest gând, atunci ne-am prabusit în fundul iadului.

- Ce sfaturi ati mai putea sa le dati tinerilor, de la înaltimea experientei de viata pe care ati acumulat-o?

- Câtiva ani în urma, parintele Pavel de la Biserica "Sfântul Dumitru" din Chisinau spunea: „Nu dati sfaturi! În biserica este preot, trimiteti-i pe oameni la dânsul, ca el raspunde de toate”. Dar când ma pomeneam, eu de-acum am sfatuit-o ba pe una, ba pe alta. Mi-a trebuit multa vreme ca sa ma supraveghez si sa obisnuiesc a nu mai da sfaturi. Acum, când ma întreaba cineva ceva, îi raspund: „Asteapta pâna va veni parintele. Poate el nu e universal, dar daca tu te adresezi lui, apoi Duhul lui Dumnezeu, care lucreaza prin el, va descoperi cele privitoare la tine, adica cele ce-ti sunt folositoare”. Orice prieten sau vreo somitate în stiinta, în teologie, dar care nu-i preot, n-o sa te serveasca, fiindca acolo vorbeste eu-l personal al omului. Cred ca fiecare trebuie sa-si aiba duhovnicul lui. El nu trebuie ales la întâmplare, dar omul sa se roage lui Dumnezeu - Doamne, eu am nevoie de o calauza. Si se poate de gasit preoti. Chiar si cel mai rau preot, atunci când îti da dezlegare, se pomeneste în situatia de a se osândi mai întâi pe sine. Si pentru osânda pe care si-o asuma el, Dumnezeu îi descopera ce sfaturi sa dea. Asa ca fiecare ar fi bine sa aiba duhovnicul sau.

- Multi încearca sa înteleaga ce este întelepciunea. Dvs. ce ne puteti raspunde la aceasta întrebare?

- Întelepciunea este frica de Dumnezeu, cum scrie si în Sfintele Scripturi. Nu teama sa furi si sa te ascunzi de El. Nu, ci teama de a-l jigni. Ca Dumnezeu nu are tomuri de articole, pe care poti sa le uiti, dar are numai 10 porunci. Si aceste 10 pot fi respectate. Am o vecina, care-mi spune: „Eu nu pot sa ascund ceva de barbat, asa cum fac unele femei, ci ma sfatuiesc cu el în orice situatie. Bine, rau, dar hotarâm împreuna”. Apoi tot asa si noi trebuie sa ne apropiem de Dumnezeu si sa spunem: „Doamne, eu as vrea asa, dar tu spui altfel. Îndreapta-ma, schimba-mi mentalitatea cumva, ca sa nu-ti calc voia”. Si atunci Dumnezeu face treaba aceasta. Întelepciunea înca mai este smerenie. Dar nu smerenie ca a mea. Va spun, ca daca ati citi cartile de care am dat eu dupa 75 de ani, apoi v-ati speria! Mi-am dat seama ca toata viata m-am tinut de un principiu fals, adica de propria mea scoala. Mie-mi parea ca e bine - aha, înseamna ca te ghiftuiesc si pe tine cu ideile mele. Dar eu însami ma rataceam. Atunci am înteles ca pâna la 70 de ani eu nici nu m-am pocait cu adevarat. Si daca-ti dai seama de pacatele tale, atunci esti smerit - atunci nici nu te certi, nici nu-ti ceri drepturile, dar accepti tot si spui: „Doamne, primeste-ma cumva asa ca sa intru în anticamera tindei raiului. Dar numai cumva sa fiu cu Tine”. Si atunci se schimba toate în noi. Dar atâta timp cât noi vrem sa fim întelepti si înca sa-i învatam pe altii, atunci e vai de capul lor si de al nostru!

- Caracterul omului se formeaza din copilarie. Cum putem educa un copil în spirit crestin, astfel ca el, ajungând la maturitate, sa aiba o credinta vie, constienta?

- Copiii trebuie dusi de tare devreme la biserica. Si trebuie sa citeasca Sfânta Scriptura. Eu am doua nepoate si un nepot. Fetita cea mai mare a fiicei mele, pe atunci de vreo 14 ani, nu voia sa mearga la biserica. Si-mi spune fiica-mea: „Ce sa fac cu fata asta, ma tem ca se va lepada de Dumnezeu”. Atunci eu i-am zis sa le lase la mine pe ambele, cea mai mica avea 5 anisori. Am început a citi cu ele din Sfintele Scripturi si le mai explic, mai întreb ceva. Si asa citim noi câteva duminici la rând când, într-o buna zi, aud: „Nu, bunico, data trecuta ai spus altfel!” Atunci eu îi propun sa mai citim înca o data si sa vedem cine are dreptate. Si iata ca nepotica a absolvit scoala, mai întâi a intrat la o scoala de meserii, la croitorie, caci mai înainte de a fi om mare, e bine sa fii macar om mic. Între timp, s-a deschis Academia Teologica si ea a candidat acolo. A reusit, fiind a treia pe lista. Acum e casatorita, are copii, dar ce i s-a altoit din copilarie, a ramas. Asa ca trebuie sa le citim copiilor Biblia nu când se vor însura sau se vor marita, sau când o sa fie bunici, dar înca din clasele primare. Dar profesorii ar trebui sa fie de o tinuta înalta morala si duhovniceasca. Adica smeriti, sa aiba un duhovnic care sa-i calauzeasca, atunci societatea s-ar schimba.

- Credeti ca o femeie crestina poate influenta mult mediul din jurul sau? Si cum poate face acest lucru?

- Nu va pot da exemplul meu, fiindca eu am vrut sa schimb lumea si m-am certat cu toti (râde). Si acum se uita la mine fiecare si zice - o vezi, sterge-mi-o. De ce? Fiindca n-am avut tactul necesar si am pornit-o dupa 70 de ani. Nu degeaba ne scot la 55 de ani la pensie. Eu vorbesc foarte serios, fiindca noi ne uzam … Asa ca trebuia sa încep pâna la 55. Dar cred ca o femeie multe poate, daca se schimba mai întâi pe sine si se roage lui Dumnezeu. Si trebuie sa aiba neaparat un duhovnic serios, mai subliniez odata acest lucru. Daca nu-l are, sa se roage ca sa-l aiba. Caci Dumnezeu, care a facut mintea, urechea noastra, comunica cu noi cu mult mai repede decât credem.

- Va multumim din tot sufletul. V-am ascultat cu mare placere si mai asteptam si alte întâlniri pe viitor.

Interviu realizat de Alina Grigorascenco, apărut

în Curierul ortodox, iulie 2002

Urările doamnei preotese Natalia Paduraru – secrete de viaţă lungă şi fericită

Ce le doresc eu oamenilor în aceasta perioada a sarbatorilor? Sa ajunga crestini si sa citeasca cel putin o singura data Biblia. Poate va pare ca intru ca o habotrnica în religie, dar nu e asa. O sa va explic de ce.

Toata lumea doreste sa fie bogata. Exista un secret care-i foarte mic dar e sigur, actioneaza fara gres si daca citesti toata Biblia, apoi îl descoperi. Si anume – sa dam lui Dumnezeu zeciuala. Evreii pe vremea lor duceau la Ierusalim zeciulala – adica a 10-a parte din câstigul lor. Iar noi n-avem nevoie sa ne ducem asa de departe, ci trebuie sa dam la saraci si la Biserica.

În al doilea rând, toata lumea doreste sa traiasca mai mult. Eu spre exemplu, traiesc mai mult decât multi altii – am deja 82 de ani - stiti de ce? Într-o zi m-am suparat pe duhovnicul meu si i-am spus ceva si el mi-a raspuns – stiti ceva, de aceea mata ai trait atâtia ani, ca sa ai vreme sa te pocaiesti. Dar eu m-am gândit atunci – eu sa am nevoie de pocainta? Nu ma cunosti mata, nu stii ce “fruct” ai în fata. De atunci au trecut vre-o 14 ani si închipuiti-va ca eu am descoperit în biografia mea atâtea pacate, ca n-am posibilitatea nici sa le scriu – plus la toate nici nu vad bine. Pai iata, spuneam de secretul unei vieti lungi este pocainta în primul rând si în al doilea – postul. Dar e bine ca Dumnezeu mi-a dat atâta timp ca sa ma pocaiesc, caci iata ca atâtia oameni mor de tineri, iar eu înca merg, slava Domnului si pot sa ma duc la biserica. Atât ca sunt nevoita sa-mi scriu pacatele pe o foita, caci le uit.

Foarte multi oameni azi îsi pun speranta în tratamente, mai ales folosind metode noi de diagnostic si cele mai moderne preparate. Vreau sa va spun cu toata seriozitatea, ca medic ce am profesat timp de mai mult de 30 ani în medicina, ca cea mai buna modalitate de a ne însanatosi este postul. Cunosc multe cazuri când oamenii care au postit mult, la anumite boli – de inima, ale aparatului digestiv - s-au facut complet sanatosi si au trait înca multi ani dupa boala aceasta care era la punctul ei critic. De aceea zic sa nu neglijati citirea Bibliei, caci toate aceste lucruri utile le aflati anume de acolo.

Si înca unul din secretele vietii fericite ce-l aflam din aceasta Carte a Cartilor, este cel al relatiei armonioase în familie si cu toti cei din jur. E simplu de asemenea – trebuie sa ne învatam a iubi. Iar aceasta ce înseamna – sa nu ne iritam pe lucruri de nimic, sa fim îngaduitori si rabdatori. Asa cum ne învata si Apostolul Pavel în epistola sa catre Corinteni, capitolul 13: „Chiar daca asi vorbi în limbi omenesti si îngeresti si n-asi avea dragoste, sunt o arama sunatoare sau un chimval zânganitor. Si chiar daca asi avea si darul proorociei si asi cunoaste toate tainele si toata stiinta si de asi avea atâta credinta încât sa mut muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sînt... Si de asi împarti toata avutia mea si de asi da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste. Dragostea îndelung rabda, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeste raul....Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda. Dragostea nu cade niciodata...”

Sunt niste cuvinte simple, scrise de niste pescari, de niste oameni fara licenta, dar care merg la inima omului. Si daca noi am da atentie numai la acest capitol din Sfânta Scriptura, apoi familiile noastre ar deveni niste cuibusoare de rai!

Articol apărut în Curierul ortodox