Despre spălarea şi întreţinerea veşmintelor preoţeşti

Una din slujirile preotesei poate fi şi întreţinerea veşmintelor părintelui, mai ales în parohiile mai mici, unde nu există nimeni care să se ocupe de acest aspect.
Întreţinerea veşmintelor necesită o îngrijire deosebită, din două motive:

• 1. Veşmintele liturgice sunt sfinţite.
• 2. Preoţii nu au voie să slujească cu veşminte murdare, mototolite sau rupte, acest lucru însemnând o lipsă de respect faţă de Dumnezeu:

„Pentru slujirea Dumnezeieştii Liturghii, preotul şi diaconul sunt datori a fi curaţi, atât cu sufletul cât şi cu trupul, şi, precum trebuie să aibă trupul curat, tot aşa şi veşmintele cele de pe dânşii se cuvine să le aibă curate şi întregi; iar dacă vor fi foarte pătate şi rupte şi va îndrăzni preotul a sluji cu ele, va greşi de moarte, deoarece înaintea lui Hristos Dumnezeu, Cel ce este cu adevărat în Sfintele Taine, se va arăta cu nebăgare de seamă. De aceea, slujitorii celor sfinte sunt datori să stăruiască în tot chipul ca veşmintele cele sfinte, chiar de vor fi din material simplu, să fie cuviincioase şi curate.”

Capitolul „Povăţuiri şi învăţături” din Liturghier

Veşmintele trebuie deci păstrate într-o stare bună, în biserică, ferite de praf şi murdărie. Atunci când se murdăresc ele se pot spăla, însă cu o rânduială deosebită de hainele obişnuite. Pentru spălarea veşmintelor şi acoperămintelor din Sf. Altar, care au fost sfinţite, se foloseşte un vas special, care este întrebuinţat doar pentru acest lucru. După spălare, apa folosită se aruncă într-un loc curat.
„Când se învechesc şi sunt prea uzate, încât nu mai pot fi folosite, dacă veşmintele respective nu reprezintă o valoare materială, documentară sau artistică, ele pot fi îngropate în loc ferit şi curat, ori pot fi arse şi cenuşa să fie îngropată.” (Liturgica generală – Pr. Prof. Dr. Ene Branişte)

Pzb. Natalia

(sursa foto)

Pravila bisericească despre CASATORIA CLERICULUI

399. - Casatoria clericului este socotita legala numai o singura data inainte de hirotonie, cu o fecioara evlavioasa. Cei ce au gand sa se hirotoniseasca, intrucat pentru ei casatoria este o proba de foc, sunt datori de la inceput, sa-si puna inainte toate posibilitatile de viitor: poate el sa fie la inaltimea chemarii de preot, conducandu-se pe sine, pe sotie si pe copii, precum si biserica cu care va lega o alta cununie si mai superioara? In caz de vaduvie cu copii, va putea el sa ramana la inaltimea castitatii pentru Domnul si pentru misiunea bisericii, si in acelasi timp, sa-si gospodareasca si copiii? Daca, constiinta ii va raspunde cu sinceritate evlavioasa da, sa se hirotoniseasca, iar de nu, sa se ocupe cu altceva in viata. Toate justificarile unor oameni care cer recasatorirea, nu sunt decat oameni cu constiinta adormita (Rom. 11, 8), lipsiti de focul cel sfant al apostolatului (Luca 24, 32), avand o inima uscata fata de trairea duhovniceasca, care socotesc preotia ca pe o functiune oarecare aducatoare de castig, dar nu ca pe o misiune apostolica, caci altfel ar rasuna in inima lor cele spuse la (I Regi 2,29; 8,3; Ier. 6,13-14; Osea. 4, 7-11). Pentru orice cleric, casatoria a doua este preacurvie si curvarii imparatia lui Dumnezeu nu o vor vedea (l Cor. 6,9-10; Gal. 5,19-21; lifes. s, 3-5). "Episcop, preot sau diacon, sa se aseze numai aceia care s-au casatorit numai o singura data (1 Tim. 3,2 si 12; Tit. l, 6), fie ca le traiesc sotiile, fie ca au murit. Iar dupa hirotonie, sa nu le mai fie ingaduit a se casatori, fiind celibatari, iar daca au sotii, in vaduvie sa nu ia pe altele, ci sa se multumeasca cu aceea pe care au avut-o cand s-au hirotonit". - Const. Ap. VII, 17.

Din Pravila bisericească - Căsătoria clericului

Chipuri de preotese: Eugenia Stoicescu (6): la parohia Aparatorii Patriei

"Cand ne-am mutat la Aparatori, eu aveam 27 de ani, iar Iulian 33. Am gasit acolo o maica, fusese calugarita in taina. Era la lumanari. La inceput, a venit oarecum tematoare si cu mare grija ca no s-o tina Iulian mai departe. Dar pentru Iulian era bine sa fie un om de incredere acolo. Pe urma cand s-a lamurit ea cum este el ca preot, a venit cu toate lucrurile ei si s-a mutat la noi, fara sa ne ceara consimtamantul. Si a zis:
- De aici numai arhanghelul ma mai scoate.
Sigur ca parintele i-a dat imediat o camera, chiar in casa cu noi. Ne era draga, fiindca era foarte credincioasa si devotata familiei. Si, intr-adevar, arhanghelul a scos-o , ca de l noi din casa ma inmormantat-o. Nu era Iulian acasa. Cand l-au arestat, ea era bolnava, se imbolnavise de cancer. El nici n-a fost la inmormantare." (E.S.)

"Biserica avea casa parohiala, dar statea acolo preotul dinainte, acum pensionar. Si cum sa csoti din casa un preot batran?. Avea 74 de ani. Avea el o alta casa in oras, dar, normal, nu puteam sa facem lucrul asta, sa-l scoatem. Am ocupat si noi un coltisor acolo, si i-a ramas si lui jumatate. Bineinteles, omul, plin de prejudecati, a facut la inceput atmosfera in cartier, ca vine un tanar, care-i insurat-el era vaduv de ani de zile-si diverse alte vorbe de-astea, facandu-i greutati lui Iulian. Ei, dar pe urma, cand a vazut ce frumos se poarta Iulian cu el, cata consideratie ii dadea, ca il lasa sa conduca slujba-ce mai, asa cum stia Iulian sa se poarte!-bineinteles ca a ajuns preotul acela sa-l iubeasca atat de mult, incat venea la noi in casa asa, ca in casa lui. S-a atasat foarte tare de Iulian si tot timpul cauta sa-l sfatuiasca. El avea vreo trei fete si un baiat. Si la toti le-a facut cate o casa in Bucuresti. Vazand cum Iulian nu era preocupat deloc de asa ceva, desi, de-acum, Liana avea vreo trei ani si ceva, ii zicea:
- Ma, Iuliane, ma, creste bobocica asta... Tu ce-i dai ei? Tu nu te gandesti ca trebuie sa-i faci si ei o casa? (E.S.)"

"La Aparatorii Patriei, este drept ca Iulian era mai tanar si avea mai multa energie de consumat. Avea si Biserica de construit, care i-a luat foarte mult timp... Pe urma, avea programul de slujba, pe care si l-a facut singur, asa cum dorea el, ceea ce nu era posibil la manastire.
Se scula in fiecare dimineata la ora patru si isi facea o frectie cu apa rece. fie vara, fie iarna, asta era programul lui. Apoi se imbraca si se ducea la Biserica. Cand porneau tramvaiele, el era deja in slujire. Era un grup de credinciosi care stateau la usa si-l asteptau. Mai ales femei care cantau la strana. De cate ori n-am stat si eu acolo, cu ele impreuna! Facea asta in fiecare zi. Voia sa stie oamenii care plecau la serviciu ca este un preot care se roaga pentru ei, pentru munca lor, pentru sanatatea lor. De multe ori obosea sa mai stea in picioare si se aseza in genunchi. Ii erau genunchii tot o rana. Se scula la patru si la cinci incepea slujba. Linia de tramvai trecea prin fata Bisericii, si oamenii vedeau lumina in Biserica, dimineata devreme, cand plecau la slujba. Si stiau ca parintele se ruga in Biserica. Miercurea si vinerea seara era, de asemenea, slujba. In timpul zilei raspundea la felurite solicitari. Anul Nou il petrecea intotdeauna in Biserica. Sarbatorile, nu mai vorbesc! (E.S.)"

"Cantam la strana, citeam psalmi la Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, tocam, trageam clopotul... (E.S.)"

"In fiecare duminica mergeau crestine la spitalul de boli sociale, le insoteam si eu... Bolnavii stateau in baraci. Le duceau hrana, le cantau un "Tatal Nostru", o "Nascatoare", parti din slujba... nu era ceva organizat, părintele nu trimitea pe nimeni, dar te facea sa te duci... (E.S.)"

"La azilul "Amicele tinerelor fete" faceam repetitii cu corul bisericii, pentru a le antrena si pe fete, pentru ca nu puteau primi invoire sa iasa in grup in oras. (E.S.)"

"Odata am intrebat-o pe fiica noastra, pe Liana, pe cand mergeam pe strada, vorbind de una si de alta - avea atunci cam 14 ani - daca ar vrea sa se faca preotesa. S-a uitat atunci la mine - n-a respins ideea - si a zis: "Mama, daca n-ar fi ca tata, nu l-as putea respecta. Dar daca ar fi ca tata, eu ce ma fac?!" (E.S.)"

"Am stat la Aparatorii Patriei vreo 17 ani. Din '44 pana'n '60, cand parintele a fost inchis. (E.S.)"

(Eugenia Stoicescu)

Fragment din cartea "Un preot de foc – Parintele Iulian" – Costion Nicolescu
A consemnat: Andreea-Tatiana

Chipuri de preotese: Eugenia Stoicescu (5): "are Dumnezeu grijă!"

"Mi-aduc aminte de o întâmplare minunată. Eram pe la început, când ne-am dus acolo. Aveam o căsuţă foarte modesta, care avea în faţă un pridvor. Şi stăteam într-o zi acolo, pe pridvorul ăla, îngrijorată de starea financiara în care ne aflam în momentul acela. Situaţia noastră, în general, nu era prea grozava. Salariul lui era foarte mic, venituri, ca diacon, nu avea. Daca veneau credincioşi la mănăstire, dădeau preoţilor sau maicilor, nu diaconului. Diaconul îşi avea salariul pe care îl avea. Dar, tot atunci, se înfiinţase o şcoală de misionare, de Cruce Rosie, unde l-au încadrat, şi pe el, ca profesor. Mai primea şi de acolo ceva. Totuşi, banii nu ne ajungeau, ce mai! Era destul de grea situaţia şi, la un moment dat, n-am mai avut bani deloc. Liana era mică...
- Ce facem, Iulian, acum - i-am zis - chiar aşa, fără nici un ban, fără nimic în casă?
Că nu aveam nici de pâine.
- Lasă, dragă, că are Dumnezeu grijă.
Şi nu ştiu ce mi-a mai spus el, acolo. Mă uitam la el cu destula neîncredere, dar n-aveam ce să fac. Apoi el a plecat la biserică, iar eu am rămas pe pridvorul ala - era un pridvor înalt. Purtam un şorţ, căci curăţam nişte zarzavaturi. Eu nici nu fusesem obişnuită cu situaţii din astea, la limita.
La un moment dat am auzit că l-a strigat o maica:
- Părinte Iulian, poftiţi încoace!
Cum stam aşa, îngândurată, îl văd, după un timp, venind de la Biserică foarte bine dispus. S-a apropiat de mine şi mi-a umplut poala sortului de bani. Maica Teodora, iconoama, ii dăduse salariul restant pe patru luni. Atunci erau bani de metal mulţi, de hârtie, nici nu ştiu dacă aveam. Bineînţeles, mi-a mai spus ceva în sensul că să nu-mi pierd nădejdea niciodată:
- Pai nu ţi-am spus că Dumnezeu are grija? Uite că a avut!"

(Eugenia Stoicescu)

Fragment din cartea "Un preot de foc – Parintele Iulian" – Costion Nicolescu

A consemnat: Andreea-Tatiana