O preoteasă trebuie să fie în primul rând o creştină practicantă

"Eu personal nu pot spune că înainte de căsătorie am căutat „o viitoare preoteasă”, pentru că am fugit de preoţie timp de câţiva ani după terminarea facultăţii. Îmi doream doar ca viitoarea mea soţie să fie „trimisă de Dumnezeu”. Adică m-am rugat ca Dumnezeu să rânduiască astfel ca cea cu care îmi voi petrece restul vieţii să fie cineva cu care să împărtăşesc aceleaşi valori, să avem în comun lucruri care să ne ţină apropiaţi. Acest lucru a fost de ajuns, pentru că Domnul mi-a dăruit o soţie care la timpul potrivit şi-a dovedit şi calităţile de bună preoteasă.

Nu pot spune că există un portret universal de preoteasă. O preoteasă trebuie să fie în primul rând o bună creştină, practicantă în adevăratul sens al cuvântului, nu doar să meargă la biserică şi să fie prezentă fizic acolo, ci credinţa ei să-i cuprindă toate aspectele: viaţă de zi cu zi, comportament, ţinută, canon de rugăciune etc. Dacă are această mare calitate, de a fi o bună creştină, ea va fi şi o preoteasă bună, lucru valabil şi pentru viitorul preot.

Mai putem spune că statutul de preoteasă are o anumită dinamică. Soţia preotului îşi formează statutul de preoteasă. Şi preotul, odată ce intră în preoţie, nu primeşte automat totul de-a gata, ci devine un bun preot în timp, se transformă sub lucrarea Duhului Sfânt şi a nevoinţei. Aşa şi preoteasa, odată ce soţul devine preot, ea nu primeşte totul de-a gata, odată cu statutul de preoteasă. Viaţa celor doi se va împleti cu viaţa parohiei, cei doi vor experia anumite aspecte ale familiei preoţeşti, noi exigenţe, noi atitudini, noi provocări ale noului statut. Toate acestea vin în timp să se aşeze pe baza absolut necesară: să fie buni creştini! Părintele Teofil Părăian spune studenţilor la teologie: Fiţi atenţi să nu ajungeţi preoţi înainte de a fi creştini! Acelaşi lucru este valabil şi pentru preoteasă.

În final aş menţiona câteva trăsături apreciate de enoriaşi, după cum am constatat de-a lungul timpului:
- Primul lucru pe care îl apreciază oamenii la o preoteasă este capacitatea de comunica cu cei din jur şi a empatiza. Asta nu înseamnă că trebuie să fie o vorbăreaţă sau o vorbă lungă, dar nici o persoană taciturnă şi închisă. Nu, ci doar să ştie când trebuie să vorbească şi când să tacă, dar mai ales să ştie să asculte. Oamenii au mai multă nevoie să fie ascultaţi decât să primească sfaturi.
- Modestia şi simplitatea sunt iarăşi apreciate. Nu sunt agreate preotesele care afişează „ţăţisme”. Iar lucrul acesta este arătat atât în portul preotesei cât şi în comportament. Preoteasa nu este nici top model nici vedetă. Nu discută ultimele apariţii vestimentare, iar dacă se machiază e fie prilej de bârfă, fie e folosită ca pretext de celelalte femei care vin la biserică pentru a folosi machiajul. Şi nici nu ţine locul părintelui în eventuale discuţii, dacă ceea ce este întrebată ţine de competenţa preotului. Prezenţa ei este discretă, dar eficientă. Doar atât cât trebuie.
- Preoteasa, ca şi preotul, trebuie să exprime atât în vorbă cât şi în port şi comportament valorile creştine. Să nu spună una, dar să afişeze sau să facă alta. Aceste mesaje de ambivalenţă sunt sesizate imediat de către credincioşi, pentru că în general ipocrizia este o însuşire foarte repede percepută. Să fie deci vorba ca faptele şi faptele ca vorba."

Pr. M.C.

Îi mulţumim părintelui pentru primele gânduri primite la rubrica Slujirea preotesei văzută de preoţi şi aşteptăm în continuare mesajele dumneavoastră.