Exemplara slujire a unui preot

(articol apărut în Ziarul Lumina, Duminică, 07 Iunie 2009)

Cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos străbat veacurile şi bat mereu la uşa inimii noastre. Adeseori o găsesc închisă, dar Domnul aşteaptă ca noi să fim dornici a ne împărtăşi de cuvântul Său cel dumnezeiesc, de aceea tezaurul liturgic al Bisericii Îl numeşte Îndelung-răbdător şi Mult-milostiv. Din scrierile Noului Testament desprindem porunca Mântuitorului adresată ucenicilor Săi de a merge şi propovădui în fiecare cetate, dar tot aici se vorbeşte şi despre venirea unor slujitori vrednici: „Secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini; rugaţi deci pe Domnul secerişului ca să scoată lucrători la secerişul Său“.

Un astfel de lucrător în ogorul Domnului a fost, la sfârşitul mileniului al doilea, şi preotul Ilie Ilisei. Făcea parte dintr-o pleiadă numeroasă de slujitori ai sfântului altar, în vremuri grele, când vânturile ameninţau corabia ce mergea printre valurile învolburate spre limanul mântuirii. El a fost un om aşa cum sunt toţi oamenii purtători de trup şi vieţuitori în lume, dar aspiraţiile şi jertfelnica slujire îl aşază mai presus de lucrurile obişnuite pe care le întâlnim la tot pasul.

Câteva aspecte ale vieţii şi lucrării sale reţin atenţia confraţilor slujitori şi a obştii credincioşilor pe care i-a păstorit.

„Slujba ta fă-o deplin“

De la începutul slujirii preoţeşti până în cea din urmă zi a itinerariului său prin viaţă, preotul Ilie Ilisei a fost „robit“ la inimă de sacerdotala slujire. Un fior străin lumii acesteia i-a inundat întreaga fiinţă. Râvna casei lui Dumnezeu l-a mistuit, de aceea petrecea zi de zi în biserică momente îndelungate, dar mai ales în duminici şi sărbători. Venea uneori în zorii zilei să deschidă biserica, pregătea totul pentru slujbă, iar în sezonul rece aprindea şi focul în sobe, cu două-trei ceasuri înainte de începerea slujbei. Parohia nu-şi permitea să angajeze un paracliser permanent, de aceea, în multe situaţii, preotul şi soţia sa Nadejda împlineau toate cerinţele, inclusiv cele legate de curăţenie şi întreţinere.

În ceea ce priveşte latura liturgică, părintele Ilie Ilisei era un bun slujitor, cunoscător al tipicului şi al rânduielilor de cult. Avea multă răbdare la rugăciune şi oficia slujbele rânduite fără grabă, respectând parcursul întreg al rânduielii, nu doar la Liturghie, ci şi la Sfintele Taine şi la ierurgii. O pomenire sau un parastas dura destul de mult, la fel şi celelate slujbe pe care le făcea frecvent. La sfârşitul zilei, obosit de atâtea osteneli, rostea mai greu cuvintele, dar niciodată nu omitea ceva. Slujea cu multă responsabilitate, conştient de prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu, Cel nevăzut. Când primea un bănuţ, îl chivernisea cu multă răspundere; elibera pe loc chitanţă sau dacă nu avea chitanţierul la el trimitea în zilele următoare printr-un cunoscut chitanţa justificativă. Numai în acest mod a reuşit să repare biserica şi să zidească casă praznicală în parohia Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil (Fălticenii Vechi). Posibilităţile enoriei erau foarte modeste. Cu toate acestea, a reuşit să adune la strana bisericii mari psalţi dintre care amintim, aşa cum am făcut şi cu alte împrejurări, pe Mihai Muşat, Gheorghe Dascălu, Ştefan Gavriliu, Vasile Nohai, Petrea Trifan, Aglăiţa-Eufrosina Casian, alungată din mănăstire de regimul comunist, sau credinciosul şi nelipsitul Constantin Creangă. Cântările de atunci ce se înălţau către ceruri parcă le aud şi acum cu nepământeşti ecouri. Atmosfera de trăire şi de slujire de la Fălticenii Vechi nu era singulară în Fălticeni. Se întâlneau şi la alte parohii preoţi exemplari şi cântăreţi de ţinută, dar părintele Ilie Ilisei avea o particularitate care nu se raporta la oameni, ci la Dumnezeu. Slujirea lui avea drept scop în primul rând preamărirea lui Dumnezeu Cel în Treime şi apoi slujirea oamenilor.

Purtând grijă de casa lui Dumnezeu

Un alt dar, aş zice definitoriu, al preotului Ilisei a fost iubirea podoabei casei lui Dumnezeu, iubire desprinsă din Rugăciunea amvonului: „Binecuvintează, Doamne, pe cei ce iubesc podoaba Casei Tale“. Ctitor, ziditor şi restaurator de biserici, acest misionar a lăsat urme grăitoare în toate parohiile în care a păstorit, cu precădere la poalele munţilor Stânişoarei şi la Fălticenii Vechi. Nu voi uita imaginea şantierelor de la biserică, cu schelă în interior şi exterior, cu pictură în frescă şi mobilier unicat, o culme a artistului Mihai Muşat, aşa cum spunea fericitul întru pomenire patriarh Teoctist, pe atunci mitropolit al Moldovei şi sfinţitor al acestor lucări, în ziua de 13 noiembrie 1977, la cea dintâi târnosire săvârşită de noul mitropolit întronizat la Iaşi. Marele ierarh avea să-şi amintească, după mulţi ani, de sfinţirea de la Fălticenii Vechi şi de părintele Ilisei. A făcut această mărturisire când am petrecut o zi de neuitat la Reşedinţa Sfintei Patriarhii împreună cu iubitul şi dăruitul fiu al preotului, scriitorul şi omul de radio-televiziune, Grigore Ilisei.

În anii slujirii a lucrat în ogorul Domnului cu timp şi fără timp, rămânând însă proiecte pe care nu le-a putut realiza, întrucât la aproape opt ani de la ziua sfinţirii bisericii părintele a trecut la cele veşnice. L-am văzut muncind în biserică sau în curtea acesteia, pe schelă, la treburile obişnuite, secondat de harnica şi priceputa preoteasă Nadejda. Când unul, când celălalt erau diriginţi de şantier, dar în acelaşi timp muncitori care trudeau de dimineaţa, până târziu. În anumite situaţii, părintelui Ilisei şi doamnei Nadejda li se alăturau câţiva credincioşi care lucrau pe şantier sau în livada parohiei, mai ales la vremea strângerii roadelor. Din propriile amintiri, pot mărturisi că lucrările mari de la biserica Fălticenilor Vechi s-au făcut cu oameni puţini şi posibilităţi modeste. O muncă impresionantă, îndelungată - 30 de ani doar la ultima parohie şi aproape 50 de ani în total - a fost pusă sub semnul unei astfel de conduite.

Mai pot adăuga că, în anii ’70-’80 ai veacului XX, biserica Fălticenii Vechi era cea mai împodobită şi curată dintre toate bisericile oraşului aflat între livezile nesfârşite.

Un om modest şi o prezenţă smerită

Preotul Ilie Ilisei a trăit modest. Casa din strada Maior Ioan nu avea nimic spectaculos. Umbla mereu în ţinută modestă, cu pălărie vara şi căciulă de miel iarna. În geanta de piele maro se găsea în permanenţă un epitrahil, un molitfelnic uzat şi o sfântă cruce. Veşmintele liturgice erau şi ele modeste şi puţine. Era, de altfel, perioada când stofele bisericeşti se găseau foarte greu.

Părintele Ilisei a fost şi ospitalier, găzduind în casa sa câteva rudenii din Mălini. I-a ajutat pe semeni în măsura posibilităţilor de atunci. Se bucura mai ales de vizitele fiului său stabilit la Iaşi şi încredinţat cu rosturi înalte în cetatea celor şapte coline. Pe lângă casă avea câţiva butuci de vie din care făcea un vin dulceag şi o livadă cu pomi fructiferi pentru trebuinţele casei. Condiţiile în care a trăit au fost smerite. Îngrijea straturile de zarzavat şi le uda vara cu apă din fântână. Doar către sfârşitul vieţii mai avea câte un ajutor sporadic pentru muncile gospodăreşti.

Duh misionar şi preocupări cărturăreşti

Preotul Ilie Ilisei îşi pregătea predicile pentru duminici şi sărbători pe care le rostea, în unele cazuri, în faţa puţinilor oameni (enoriaşi), 15 sau 20 la număr. Predica o rostea indiferent de mulţimea credincioşi prezenţi la Sfânta Liturghie. Era întocmită după modelul omiletic învăţat la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, respectându-se momentele logice ale unei omilii. La fel se întâmpla când trecea din lumea aceasta un credincios din parohie. Cerea datele persoanei şi întocmea un necrolog amănunţit. Lucra cu atenţie la predici şi regret că multe din ele nu s-au păstrat. Erau presărate cu citate scripturistice şi ziceri patristice. Insista foarte mult ca oamenii să participe la sfintele slujbe. Chiar dacă cineva era evlavios, dacă nu frecventa biserica, nu primea Sfânta Împărtăşanie. Era riguros şi, aş spune, exagerat de conştiincios. În ceea ce priveşte ţinuta sa la Liturghie îmi amintesc că îngenunchia de multe ori la slujbe, citea cu atenţie rugăciunile de taină, obligând strana să repete cântările. Mai adaug că lăcrima uneori, aşa cum lăcrima şi preoteasa Nadejda care stătea ultima, lângă uşa bisericii. Săvârşea rânduiala Proscomidiei în linişte, pomenind cu atenţie numele celor vii şi al celor adormiţi, pe care credincioşii îi încredinţau sfinţiei sale.

Chiar dacă era aspru la prima vedere, îşi întemeia purtarea pe rigurozitatea canoanelor şi pe actualitatea cuvintelor Mântuitorului care răsună permanent, chemând oamenii să moştenească împărăţia cerurilor. Pentru a nu părea triumfalişti şi lipsiţi de realism, voi spune că părintele a luptat şi cu lipsurile sale. Era o fire singuratică, comunica mai greu cu alţii, era zgârcit la vorbe şi uneori năpădit de probleme, încercări şi neîmpliniri. Viaţa lui a cunoscut numeroase mâhniri, iar drumul său a dus uneori pe buză de prăpastie.

Cine este însă desăvârşit în toate? Doar Fiul lui Dumnezeu a fost fără de păcat. Oamenii sunt datori să lupte cu încercările de tot felul, iar lupta se sfârşeşte doar la uşa mormântului.

Preotul Ilie Ilisei a fost ca un miel trimis în mijlocul lupilor, dar se întărea prin cuvintele Mântuitorului: „Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi, se leapădă de Mine, iar cel ce se leapădă de Mine, se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine“. Aceste cuvinte rostite de mai Marele păstorilor sunt categorice.

Cine ascultă de preot ascultă de Cel în numele căruia preotul vorbeşte, cine se leapădă de preot se leapădă de Domnul şi de Părintele Său. După ce Mântuitorul i-a trimis pe ucenici să propovăduiască în numele Său, unii s-au întors cu bucurie zicând: ,,Doamne, şi demonii ni se supun în numele Tău...”

Cuvintele pe care Fiul lui Dumnezeu le-a spus sunt de-a dreptul covârşitoare: ,,Dar nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în Ceruri...“

Numele voastre sunt scrise în ceruri! Acesta este marele dar pe care-l primesc ucenicii Lui! Cred că numele părintelui Ilie Ilisei şi al celor care au ostenit împreună cu el sunt scrise în ceruri. Mai mult decât atât nimeni nu poate dobândi.

Dacă ar fi trăit, părintele împlinea 95 de ani. Ar fi fost un preot venerabil care putea împărtăşi altora din experienţa lui. Ne aducem aminte de el, pomenindu-l şi căutând să urmăm lumina din viaţa sa.

Arhim. Timotei Aioanei

Un alt articol: Preoteasa Nadejda Ilisei