Am avut noroc de o preoteasa buna. Acasa, pe deal, in genunchi, ma rugam la Dumnezeu sa-mi dea o sotie buna. Si am cautat-o! Intamplarea a facut ca eram la Biblioteca Universitara, peste drum de Palatul Regal. Eram sus, in sala, si atunci a venit la mine un muscelean de-al meu si mi-a zis: - Ce faci, taica Parinte? Ziceai ca te faci preot si prapadesti lumea! Acum ce faci? Umbli asa, hoinar? - Stai domnule, ca nu m-am casatorit ! - Geme pamantul de fete si nu esti in stare sa-ti gasesti una? - Nu sunt toate pentru mine. Si nici eu pentru toate. Uite, imi place fata aceea de acolo!. Sotia mea era la doi pasi. - Ei, asta-i cea mai distinsa de la noi de la litere, Eugenia Castaian! Am indraznit sa-i vorbesc si, dupa aproape o luna, timp in care am intalnit-o de cateva ori, am invitat-o la o plimbare la Sosea. Mi-am pus in minte, oarecum copilareste, sa o cer in casatorie daca voi vedea o trasura cu doi cai albi. In mod neobisnuit, a aparut trasura cu caii albi, si atunci i-am propus sa devina sotia mea. Ea mi-a raspuns: - Daca esti cu adevarat tu cel care vorbesti, daca nu se ascunde nimic in spatele vorbelor frumoase, atunci accept.
(Parintele Iulian)
Am vietuit impreuna cu Parintele, casatoriti vreau sa spun, din '39 pana in '96, adica 57 de ani. L-am intalnit prima data la biblioteca Fundatiei Universitare Carol I. Este vorba de Biblioteca Universitara care a ars la Revolutie, in decembrie 1989. Citeam fiecare la masa lui. Eu eram studenta. Mergeam mai mult acolo, ca sa citesc, decat la facultate. Lucram pentru o lucrare de seminar. El terminase Teologia, dar mai venea la biblioteca sa studieze. Eu nu l-am observat, nu mi-a atras atentia in vreun fel. Dar mi-a povestit el mai tarziu cum a fost, in ceea ce-l priveste. S-a intalnit cu un consatean acolo, care l-a intrebat: - Ce faci, Parinte? Nu te insori? - Pai daca nu mi-am gasit tovarasa de viata... i-a raspuns. - E plin pamantul de fete si nu ti-ai gasit una?! - Da, dar nu sunt toate pentru mine sau eu pentru toate. De pilda, imi place cea din banca de colo, a spus aratandu-ma. - A, pai aceea este... Si, ma rog, acela a spus cateva cuvinte de lauda, de apreciere la adresa mea. Asta a fost de ajuns ca sa-l mobilizeze. Ne-am petrecut de cateva ori, fara sa-mi dau seama ca el ma urmarea. Intr-o zi a trebuit sa merg cu sora mea la un minister de care tinea tata. Ea m-a asteptat in holul bibliotecii. Cand m-am ridicat sa plec, s-a ridicat si el, cu gandul sa-mi vorbeasca si sa ma cunoasca. Vazand-o pe sora mea, a ramas descumpanit. Stiu ca a gandit atunci asa: "Mi-era greu cu una, dar acum, cu doua!". Ministerul era pe undeva pe langa Cismigiu. El venea in urma noastra, tot pandind momentul sa intre in vorba. Intamplarea a facut ca sora mea sa intre singura la birourile unde trebuia sa mergem, iar eu sa raman afara ca s-o astept. Vazandu-ma singura, a capatat curaj si s-a apropiat de mine. Mie mi s-a parut ca era foarte sigur de el, dar mai tarziu mi-a marturisit ca ii tremurau genunchii de emotie. S-a apropiat, asadar, salutandu-ma foarte respectuos si mi-a spus: - Domnisoara, eu vreau sa va cunosc. - Da!? Asta este procedeul clasic... - Da, dar nu ma priveste pe mine!. A mai fost o replica pe care nu mi-o amintesc. Am stat putin de vorba pana cand a iesit de la minister sora mea. I l-am prezentat. Ea a banuit atunci ca ne cunosteam de mai mult. Dar de unde? Atunci a fost cunostinta noastra. Am plecat impreuna si el ne-a condus pana acasa. Locuiam pe undeva pe langa Schitul Darvari. Era un drum pe care eu il faceam pe jos, adesea, pentru ca masinile erau scumpe si nu-mi permiteam sa le folosesc prea des. Desi l-am avertizat ca stam cam departe, nu s-a lasat impresionat si a tinut sa ne insoteasca pana in fata portii, unde ne-am despartit. Pe urma ne intalneam aproape in fiecare zi la biblioteca, pentru ca rar, numai cand aveam vreu seminar, lipseam de acolo. La inceput mi s-a parut putin increzut. Mi s-a parut ca realitatea pe care o vedeam la el era doar o poza. Ca pozeaza in om cumsecade. Dar, in fond, asa era el. Nu mi-a spus de la inceput ca facuse Teologia. Mi-a spus alta data, cand ma ducea acasa. Vorbeam de viata, de principii de viata, asa, in general. Si, la un moment dat, a lasat sa-i scape ca din intamplare: - Spun asta nu pentru ca sunt teolog, ci pentru ca este modul meu de a judeca lucrurile. In acelasi timp, a fost atent la reactia mea. Eu n-am avut nici un fel de reactie. Am primit-o simplu, ca pe o informatie pe care mi-a dat-o. Cam in felul acesta a decurs cunostinta noastra. In timpul acela lucra ca profesor sau ca invatator la Popesti Leordeni. Lucrase acolo si ca student, mi se pare. Sunt lucruri pe care nu le-am stiut niciodata. Cand ne-am cunoscut, eu aveam 19 ani, iar cand ne-am casatorit, 22. Au fost trei ani in care am tot vorbit, dar casatoria s-a intrevazut la orizont, cumva, chiar de la inceput. La vreo trei saptamani dupa ce ne-am cunoscut mi-a pus problema casatoriei. S-a gandit ca parca eu as fi persoana pe care el o cauta de mult. Cand am iesit de la lectura, m-a invitat la sosea, sa ne plimbam. Pe vremea aceea erau trasuri. Mai tarziu mi-a povestit ca se gandise asa: "Daca ne va iesi in cale o trasura cu doi cai albi, este semn bun de la Dumnezeu, ca trebuie sa-i spun ce am pe suflet." Si, cum am iesit noi din cladire, de dupa colt a aparut o trasura cu doi cai albi. Asta a fost pentru el un semn extraordinar. M-a invitat sa luam trasura aceea. Mie mi s-a parut ca este un act de curaj cam nepotrivit, ca sa nu spun mai mult. Putin indispusa, am urcat totusi in trasura. Am ajuns la sosea, unde am coborat si am pornit-o la plimbare pe jos. Nu-mi mai aduc aminte ce anotimp era, dar stiu ca era foarte frumos afara. Era o ora la care se afla acolo foarte putina lume. Si atunci m-a cerut in casatorie. Pentru mine a fost cu totul neasteptat. Nici macar nu ma gandisem la asa ceva. Apoi, nu ma gandisem niciodata sa ma casatoresc cu un preot. Petrecusem in cu totul alt fel de cercuri. Fratele meu era la Liceul Militar. Ma aflam in anturajul unor prieteni de-ai lui si cam tot in directia aceasta se intrevedea si viitorul meu. Iulian mi-a vorbit despre cum vedea el viata si preotia. Lucruri foarte frumoase, dar cu totul noi pentru mine. N-am avut nici o retinere. In ciuda uimirii mele, i-am spus: - Daca esti dumneata acela care vorbesti, atunci primesc sa-ti fiu sotie. A fost un raspuns venit dintr-un bun simt, pentru ca in stadiul acela nu putea fi vorba inca de sentimente. Ele erau inca neclare, nu erau hotaratoare. Raspunsul continea acel "daca". Dupa aceea, el mi-a repetat de mai multe ori cuvintele acestea. Ne-am mai plimbat un timp, dupa care m-a condus acasa. Eu le-am spus alor mei, oarecum amuzata, ceea ce mi se intamplase. Parintii mei nici nu-l cunosteau, pentru ca tot condusul lui tinea pana la poarta. Acesta a fost inceputul... Dupa aceea, normal, lucrurile au mai evoluat. Mai tarziu i-am cunoscut pe parintii lui. Ne-am dus la Campulung. Era in ziua de Sfantul Pantelimon, cand acolo se tinea un targ vestit. Pentru zona aceea era un eveniment mare de tot, pentru care toata lumea se pregatea cu mult inainte. Veneau de peste tot din imprejurimi. El a luat doua camere la hotel si am dormit o noapte acolo, unde trasese si mama lui. Ne-am plimbat si noi prin targ. Acolo, la Campulung, am intalnit-o prima data pe mama lui. Mai mi-aduc aminte cum ne-am intalnit cu o doamna preoteasa, care avea o fata, foarte frumusica, de altfel, dar putin cam micuta de varsta. Cum sunt parintii, mai practici, doamna aceasta pusese ochii pe Iulian pentru fata ei. A insistat foarte mult pe langa Iulian, cautand sa-l faca sa inteleaga ca nu e bine sa-ti faci de lucru cu studentele, ca ele sunt asa si pe dincolo. A cautat sa-l infricoseze. Dupa ce ma cunoscuse, el nu mai avea retinerea asta. La inceput, femeia a fost foarte inversunata, dar la un moment dat a cedat. L-a inteles... Ei, si pe urma am luat o trasura si am plecat de la Campulung la Ganesti, cale de vreo 30 de km, ca sa-i cunosc parintii. Saracu', cred ca-si terminase toti banii cu cheltuielile astea.
(Eugenia Stoicescu)
A consemnat: Andreea-Tatiana
Vedeţi şi: Biografia Părintelui Iulian Stoicescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Din dorinţa de a purta un dialog asumat, nu mai acceptăm comentariile anonime. Vă mulţumim pentru înţelegere!