„Trăsătura principală a preotesei Elena a fost religiozitatea și evlavia. Cunoștea, din citit, din predicile ascultate, din îndrumarea marilor duhovnici pe care i-a cunoscut, elementele de bază ale credinței noastre.
Credința și adorarea Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, îi erau principiile de bază și izvorul credinței totale și neîndoielnice.
Întruparea Mântuitorului Iisus Hristos, viața Sa, faptele Sale, minunile Sale, învățătura Sa, jertfa Sa, Învierea și toate momentele însemnate îi erau foarte bine cunoscute și crezute; citea, mai ales după pensionare, regulat Sfânta Scriptură, atât a Vechiului, cât și a Noului Testament.Cercetarea Sfintei Biserici, în duminici, în sărbători, la aproape toate slujbele, a fost una din caracteristicile sale. Nu știu să fi lipsit vreodată de la Sfânta Liturghie, decât când a fost poate legată de vreo suferință, cum a fost când a fost operată.
Când era tânără și copiii mai mici, mergea cu ei la biserică, la slujbe. Mai târziu, când au fost mari, la fel, îi îndemna să fie în biserică, să cânte și să dea dovadă de o viață demnă, cinstită și cu credință în Dumnezeu și în cele sfinte. Se îngrijea să-i aducă la Sfântul Potir, iar mai apoi să se spovedească și împărtășească în cele patru posturi.
Miercurea și vinerea era post pentru toată familia, după ce au crescut mai mari. Posturile Mari erau respectate cât se putea mai bine. [...]
După ce am împlinit 74 de ani și 51 de ani de activitate, am cerut pensionarea și ne-am mutat înapoi la Sibiu, cu familia fiicei noastre Tatiana. [...]
Aici preoteasa Elena și-a aranjat în dormitorul nostru un mic altar, cu icoane, cruci și lumânări, în fața căruia își relua acum în liniște rânduiala ei de rugăciuni zilnic, dimineața și seara. Citea din Biblie în fiecare seară, citea viața și minunile Maicii Domnului și alte carți de zidire duhovnicească.”
(Pr. Nicolae Streza – „Femei biblice și o preoteasă model” , Editura „Credința strămoșească”)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Din dorinţa de a purta un dialog asumat, nu mai acceptăm comentariile anonime. Vă mulţumim pentru înţelegere!