"...e nevoie de cărţi pentru preotese - atât de cărţi care să le ajute pe preotese să îşi înţeleagă rostul, cât şi de cărţi care să le ajute pe fetele care vor să devină preotese să îşi dea seama dacă sunt sau nu pregătite să ducă o asemenea cruce. Vreau să le spun acestora că în vremurile în care trăim este nevoie, poate mai mult ca niciodată, de preotese cu sufletul curat, de preotese care să fie modele pentru femeile din parohie. Este o cruce foarte grea pentru o fată să se pregătească să fie preoteasă. Dar este şi o cruce frumoasă, o cruce care împlineşte.
Despre această cruce, ca şi despre crucea preotesei, cel mai bine ar putea scrie chiar o preoteasă, sau un preot, iar nu un mirean. Ca mirean, eu nu pot scrie decât cum mi-aş dori să fie o preoteasă. Dar părerile subiective nu au aceeaşi valoare cu experienţa de viaţă.
Nu vreau să închei acest neconvenţional articol fără a reveni la răspunsul părintelui Stăniloae la întrebarea dacă a cunoscut vreun sfânt.
„Da, pe soţia mea.” S-ar putea scrie o carte numai despre acest răspuns al părintelui: este unul dintre cele mai adânci răspunsuri ale sale, este un răspuns care valorează cât un tratat de teologie.
Părintele Stăniloae nu este ca un împărat care îşi laudă în faţa supuşilor împărăteasa, pentru a se împărtăşi el însuşi din laudele aduse ei. Este un preot care dă mărturie despre faptul că sfinţenia este posibilă în zilele noastre. El nu a apreciat-o în mod egoist numai pe soţia sa. Cuvintele sale sunt de fapt cuvinte de apreciere pentru oricare dintre preotesele care merg pe acelaşi drum pe care a mers şi Maria Stăniloae."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Din dorinţa de a purta un dialog asumat, nu mai acceptăm comentariile anonime. Vă mulţumim pentru înţelegere!