„Familia preotului este, prin ea însăşi, o predică în parohie“

Câteva gânduri din conferinţele de la Durău, sesiunea 9-11 iunie 2013:

 „Cinci sunt lucrurile care ne păstrează în interioritatea familiei“

 „Realitatea falsă a lumii păgânismului, cu toate păcatele ei exacerbate, se găseşte şi astăzi între noi, afectându-ne ca persoane şi, implicit, ca familii. Dacă este să vă povestesc chiar o experienţă personală, îmi amintesc cum, seara, când ajungeam cu toţii obosiţi acasă, televizorul sau calculatorul ne răpeau momentele plăcute pe care am fi putut să le petrecem împreună. Într-un moment de tensiune, pot să-i zic chiar de criză, din acest punct de vedere, am rugat-o pe soţie şi pe copii să facem o rugăciune împreună. Toţi ne-am rugat şi am simţit, atunci, că lucrurile încep să se schimbe în bine în familia noastră. Am repetat rugăciunea şi a doua zi,  simţind, din ce în ce mai puternic, că suntem iarăşi uniţi, iarăşi deschişi unii către ceilalţi. De aceea, cred şi mărturisesc că cinci sunt lucrurile care ne păstrează în interioritatea familiei: rugăciunea, mărturisirea, duhovnicul, smerenia şi iubirea semenilor.“ (Pr. Ioan Cârcu)

„Duceţi mai departe stindardul ortodoxiei, păzind credinţa nealterată“

 „Povestea vieţii mele, preacucernici părinţi, este una pe cât de frumoasă, pe atât de dureroasă. Frumoasă, pentru că am stat alături de un slujitor al lui Hristos, dureroasă, pentru că părintele şi soţul meu, Dumnezeu să-l odihnească, m-a lăsat singură când credeam că nimeni şi nimic nu-mi poate strica fericirea aceasta pământească. Îmi amintesc cum, în momentul hirotoniei părintelui, Preasfinţitul Eftimie i-a spus: «Cheamă-ţi şi preoteasa să stea în genunchi lângă tine, pentru că ea trebuie să fie jumătate de preot. Numai cu ea, împreună şi alături de ea, vei putea duce mai departe misiunea înaltă a duhovnicului de suflete». Avea mare dreptate Preasfinţitul Eftimie, deoarece familia preotului este, prin ea însăşi, o predică în parohie, o predică vie.

Foarte important pentru mine a fost să-l slujesc pe părintele, pentru că părintele era mult mai mult decât soţul meu şi tatăl copiilor mei, era jertfa unui om, adăugată jertfei lui Hristos. Aşa a vieţuit şi s-a stins părintele meu, jertfindu-se pentru Hristos, iar în scrisorile pe care le adresa fraţilor preoţi, de pe patul spitalului, le spunea întotdeauna: «Duceţi mai departe stindardul ortodoxiei, păzind credinţa nealterată». În drumul meu prin lumea aceasta, alături de părintele, am învăţat nenumărate lucruri, dar cel mai important este acela că în viaţă trebuie să ai credinţă, mult curaj şi multă, multă demnitate, aşa încât să trăieşti bine, adevărat şi frumos; să poţi urca, treaptă cu treaptă, pe scara virtuţilor şi să poţi spune, la final: credinţa am păzit, călătoria am săvârşit.“  

(Preoteasa Georgeta Androne, văduva părintelui Angheluţă Androne, protoiereu al Protopopiatului Bârlad)

Fragmente din

http://ziarullumina.ro/familia-preotului-este-prin-ea-insasi-o-predica-in-parohie-82380.html

Întrebări: 4. Ce vă ajută cel mai mult în momentele grele?

Sursa foto: inspirationhut.net

Dificultăţile sunt inerente acestei vieţi şi ele cu siguranţă nu lipsesc din viaţa preotesei. Fie că sunt de ordin material, fie că sunt de ordin sufletesc sau comunitar, ele sunt parte din Cale. Totul este cum ne raportăm la ele, cum le primim şi unde aflăm întărire şi suport.
Unde căutaţi ajutor atunci când vă e greu? Ce vă ajută cel mai mult?

Împărtăşiţi-ne din experienţa voastră.

Celelalte întrebări de până acum:

•  Întrebări. 1: Care sunt bucuriile unei preotese? 
• Întrebări. 2 Cum e să fii preoteasă azi? 
• Întrebări: 3. Cât de mult se schimbă viaţa după hirotonia soţului?

Întâlnirea preoteselor din Ţara Făgăraşului

Mănăstirea „Brâncoveanu” de la poalele Munţilor Făgăraş a găzduit pe 6 şi 7 septembrie prima întâlnire a preoteselor din Protopopiatele Făgăraş I şi II. Evenimentul a fost organizat cu ajutorul preotesei Antoneta Negru din Arhiepiscopia Iașilor, care are deja o experiență de câțiva ani în organizarea unor conferințe similare în eparhia moldavă.

„Nu sunteți singure”

Manifestarea a adunat peste 50 de preotese din cele două protopopiate din Arhiepiscopia Sibiului, venite la Academia Teologică a mănăstirii făgărăşene pentru a se cunoaşte mai bine, a împărtăşi din experienţa fiecăreia şi a discuta aspecte diverse din misiunea de preoteasă. În prima zi a conferinţei, sub motto-ul „Bucuria de a fi împreună”, doamnele preotese au vizionat un scurt film şi au audiat prelegerea uneia dintre doamnele preotese din Arhiepiscopia Iaşilor, invitate la această conferinţă pentru a împărtăşi tuturor câte puţin din experienţa de soţie de preot. Întâlnirea a continuat cu discuţii.

În a doua zi a conferinţei, preotesele au primit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, prezent la închiderea evenimentului, când s-au tras concluziile celor discutate. Alături de ierarh s-au aflat şi Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului şi stareţ al mănăstirii, precum şi cei doi protopopi de Făgăraş, părintele Marcel Dobrea şi părintele Ion Tărcuţă. După prezentarea concluziilor de la cele discutate în cadrul întâlnirii, IPS Mitropolit Laurenţiu le-a felicitat pe doamnele preotese pentru organizarea unui astfel de eveniment şi le-a îndemnat să îşi ducă mai departe misiunea de a fi soţie de preot, mamă, model de moralitate pentru comunitate şi sprijin în slujirea pastorală.

„Aveţi o cinste mare din partea lui Dumnezeu. Dacă simţiţi de multe ori că sunteţi singure, trebuie să știţi că nu sunteţi singure niciodată. Dacă Maica Preacurata a ştiut şi a simţit că harul lui Dumnezeu lucrează în ea, totuşi, ca mamă, şi-a văzut Fiul răstignit pe Cruce, iar prin inima ei a trecut sabie. Dacă ea este alături de noi în orice clipă, nu trebuie să îi fie teamă femeii, cu atât mai mult preotesei.”, a spus IPS Mitropolit Laurenţiu.

„Împreună suntem mai puternice”

Rolul unor astfel de întâlniri este acela de a le uni pe doamnele preotese într-o prietenie strânsă şi o colaborare apropiată. Problemele întâlnite în viaţa de preoteasă pot fi depăşite mai uşor şi prin sprijinul venit din partea prietenelor şi colegelor din parohiile învecinate.
„A fost împlinirea unei dorințe mai vechi de cunoaștere, de părtășie și de creare a unei rețele de sprijin reciproc. În cele două zile petrecute împreună am ascultat și am împărtășit experiențe din viața de preoteasă, am discutat despre problemele întâmpinate de familia preotului, ne-am bucurat și ne-am rugat împreună. Am simțit că împreună suntem mai puternice, mai curajoase și mai încrezătoare. Avem nevoie de această rețea de sprijin, pentru că să fii preoteasă nu e ușor”, ne-a spus Natalia Corlean, una dintre preotesele organizatoare.

Prima întâlnire de acest fel din Protopopiatele Făgăraș I și II a oferit participantelor posibilitatea să aibă parte de două zile deosebite, doamnele preotese exprimându-și bucuria de a fi ascultate și înțelese, de a învăța din alte experiențe, de a se simți sprijinite și apreciate.

„M-am simțit foarte bine. Am simțit că aparțin unui grup și nu sunt singura care se confruntă cu diverse probleme”, ne-a spus una dintre doamnele preotese.

„M-am simțit importantă și mi s-a confirmat încă o dată importanța și rolul preotesei în familie și în societate”, a menţionat o participantă.

„M-am simțit extrem de bine, foarte emoționată și fericită că am putut să-mi împărtășesc trăirile, emoțiile și gândurile și că am avut șansa să le cunosc pe celelalte preotese”, a concluzionat una dintre doamnele preotese.

Întâlniri similare vor avea loc şi în perioada următoare, iar temele propuse pentru aceste conferinţe sunt: educația copiilor, diverse probleme întâmpinate în parohie și în relațiile cu enoriașii.

Ştefan Mărculeţ, Ziarul Lumina

 

O poveste din Paparnița (Negrești - Vaslui)

Părintele Vasilică Paraschiv (36 de ani)

„este preot într-una dintre cele mai sărace comunităţi din România, o suburbie a oraşului vasluian Negreşti, şi de şapte ani încearcă să-i salveze pe copiii din zonă de la analfabetism şi de la abandon şcolar.
Mulţi dintre copiii din sat au renunţat la şcoală, după ce au terminat clasele primare, tocmai din cauza navetei sau pentru că familiile sunt prea sărace pentru a-i susţine. Din 2010, în curtea bisericii din satul Paparniţa funcţionează un centru social unde copiii din sat vin să-şi facă lecţiile şi preotul încearcă să le insufle o educaţie sănătoasă.”

„Construcţia a fost gata în 2010, iar de atunci până în prezent a fost amenajată şi utilată. În cadrul centrului au fost amenajate o bucătărie cu sală de mese, o sală de conferinţe, un muzeu şi o bibliotecă. Acest centru încearcă să sprijine nevoile sociale ale celor aflaţi în dificultate, dar un sector important îl reprezintă activităţile culturale si educative pe care le fac voluntarii care vin la centru. 

„Preoteasa face lecţii cu cei mici sau organizează activităţi creative alături de voluntari. 

Puteți citi povestea părintelui și a doamnei preotese în ediția online a  ziarului Adevărul.

Povestea unei cămăși și a unei preotese din Vlașca

Iată Povestea:

... Ceea ce priveam reprezenta cămașa unei preotese din satul Vlașca, județul Ialomița. Dânsa chiar îmi explicase în mod expres că nu e vorba de fostul județ Vlașca (aproximativ județul Giurgiu de azi).

Cam cu o sută de ani în urmă, în acel sat locuia un preot, iar acel preot avea o soție știutoare de carte, înaltă, frumoasă și arătoasă, care provenea dintr-o alta zonă.

Asta nu ar fi constituit ceva excepțional, căci în general soțiile și fiicele de preoți erau știutoare de carte.

Elementul de excepție al acestei femei ținea de profilul ei psihologic, de afectivitate, de altruism …

Într-o epocă în care lumea satului românesc era așa cum era, și în care femeile parcurgeau un drum invariabil de la naștere la moarte, în care unicele evenimente importante le reprezentau căsătoria și nașterea copiilor, tânăra preoteasă din Vlașca le-a devenit ceea ce azi s-ar putea denumi consilier de familie, psiholog …

Relația ei cu femeile din lumea satului a fost atât de puternică, încât toate fetele de măritat din sat s-au sfătuit ca în semn de prețuire, și spre amintire, să-i facă cadou o cămașă la care fiecare din ele să coase câte ceva.

Cămașa aceasta a navigat prin timp și a ajuns la Muzeul Țăranului Român din București, aidoma unei corăbii, o corabie al cărei echipaj și căpitan au fost înghițiți de oceanul vieții...

SursA: http://blogu.lu/exergy/index.php/2015/03/18/preoteasa-din-vlasca/ 

Via Doamna Victoria Bizon și domnul Ion Vasile de pe Grupul Oltenia coase iie, cărora le mulțumesc!