miercuri, 27 martie 2013

Sărbătorirea Zilei mamei creştine

M-am gândit să adunăm anul acesta (cum am făcut acum câţiva ani cu Ziua Femeii Creştine) o serie de idei despre cum se poate sărbători Ziua Mamei Creştine de Buna Vestire, în mod special în parohie.

Din păcate nu am găsit decât două articole:

Nădăjduiesc însă că vom completa împreună lista, fie cu linkuri, fie cu idei împărtăşite la comentarii.
Aştept cu interes semnalările şi comentariile voastre.
Natalia


Completări ulterioare:

luni, 25 martie 2013

O apariţie mult aşteptată: o carte scrisă pentru preotese, cu multă dragoste

Un proiect a cărui finalizare a durat mult mai mult decât mă aşteptam, dar nădăjduiesc să fie de folos. Din câte ştiu, e singura carte apărută până acum în română închinată acestui subiect: soţia preotului ortodox. Mai avem capitole, fragmente, dar nu o carte întreagă. 
Este vorba despre
Juliana Schmemann - Bucuria de a sluji.
E un proiect la care am lucrat cu multă bucurie, folosindu-mă în primul rând eu, dar având în suflet mereu gândul la voi, surorile mele preotese.
Natalia



 „Indiferent dacă eşti soţie de preot sau doar participi activ la viaţa comunităţii bisericeşti din care faci parte, există două variante: fie ai îndeajuns respect de sine ca să-ţi dezvolţi personalitatea, fie vei deveni atât de vulnerabilă încât, fără să vrei, îţi vei suprima personalitatea ca răspuns la cerinţele vieţii în Biserică.” (Juliana Schmemann)



Deşi se adresează în primul rând preoteselor, mulţi alţi cititori vor găsi folos în această carte. Credincioşii îşi pot schimba perspectiva asupra preotului paroh şi asupra importanţei şi rolului preotesei, vor înţelege mai bine bucuriile familiei lor, dar şi greutăţile legate de slujirea pe care o au, vor vedea din alt unghi viaţa comunităţii parohiale şi vor ajunge, poate, să vadă diferit relaţia cu preotul lor şi soţia lui, dar şi cu ceilalţi membri ai comunităţii.” (Jean-Claude Larchet)
 
Mai multe detalii, aici.

[editare ulterioară]
Preţul cărţii (6 lei) nu reflectă valoarea ei. Este un preţ misionar, posibil datorită faptului că doamna preoteasă Schmemann ne-a acordat gratuit, cu multă dragoste, dreptul de a traduce în română, iar lucrările de traducere şi editare s-au făcut pe bază de voluntariat. 
Pomeniţi-i pe toţi ostenitorii acestui volum.
N. 

La mulţi ani mamelor!

La mulţi ani, buni şi mântuitori, în care Maica Domnului să vă fie inspiratoare a maternităţii şi iubirii!


Natalia

PS Primiţi şi urarea preotesei Alina.

miercuri, 20 martie 2013

Preoteasa Tatiana Saltâkov: Săptămâna Patimilor în familia preotului


Foto: OrthPhoto.net 

Preoteasa Tatiana Saltâkova, medic pediatru și soția preotului paroh de la Biserica „Învierea Domnului” Alexandru Saltâkov, povestește pentru PRAVMIR despre experința sa de a îmbina munca, pregătirea pentru Sfintele Paști și viața liturgică în Săptămâna Patimilor. 
Lucrez ca medic pediatru la spital și posibilitatea de a merge la biserică depinde de regimul de lucru. În Săptămâna Patimilor încerc să merg la toate slujbele de seară și dacă e posibil și la cele de dimineață.

Întodeauna vin la Sfânta Liturghie din Sâmbăta Mare. Prima dată am venit la ea în tinerețe cînd am început să merg la biserică și nu  realizam deloc faptul că am nimerit la o slujbă deosebită.

Acolo am auzit cuvintele ”Să tacă tot trupul omenesc şi să stea cu frică şi cu cutremur şi nimic pământesc întru sine să nu gândească  că Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor merge să se junghie şi să se dea spre mâncare credincioşilor. Şi merg înaintea Lui cetele îngereşti, cu toată căpetenia şi puterea, heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, feţele acoperindu-şi şi cântând cântarea: Aliluia, Aliluia, Aliluia.”  (Heruvicul din Sâmbătă Mare)

De atunci nu am mai ratat nici o Sâmbătă Mare. Din păcate, circumstanțele în care se găsesc oamenii de multe ori nu permit a merge la toate slujbele, dar totodată nu toți stăruie spre aceasta. Dacă s-ar strădui ar putea participa la un număr maxim de slujbe în Săptămâna Patimilor.

În fiecare seară din Săptămâna Patimilor merg la slujbă, iar dimineața în primele trei zile dacă am zile de odihnă. În Joia Mare eu mereu sunt la Sfânta Liturghie spre amintirea Euharistiei institute de Domnul nostru Iisus Hristos. Când este cazul intenționat lucrez într-o zi de odihnă pentru ca în Joia Mare să-mi pot lua zi liberă și să fiu prezentă la Sfânta Liturghie. În acest an lucrez în Săptămâna Luminată pentru a putea merge la slujba din Joia Mare. De asemenea, fac la fel atunci când vreau să merg la Sfânta Liturghie în orice sărbătoare importantă.

Sunt soția preotului, și probabil o gospodină rea, pentru că de multă vreme nu mai coc prăjituri, și pentru aceasta n-am nici putere și nici timp – așa că de obicei ni se dăruiesc. Dar cozonacii şi pasca le pregătesc mereu, an de an. Le fac joi după slujbă ori le termin vineri (cu toate că părintele Vladimir Vorobiov spune că tot lucrul gospodăresc ar trebui să fie terminat până joi, iar apoi să se meargă la slujbă, dar din păcate în viață lucrurile nu stau chiar așa).

Tinerele preotese, care stau acasă cu copii, pe de o parte, sunt mai mult încărcate cu lucrul în gospodărie, dar pe de altă parte au posibilitatea de a se îngriji pentru copii și chiar de a merge cu ei la slujbă. Ele au mai multe posibilități de a se pregăti pentru Paști. Și toată lumea știe că pregătirea pentru sărbătoare nu este mai puțin importantă decât sărbătoarea în sine. De Paști toată lumea este fericită, dar întotdeauna există și puțină întristare, că a mai trecut un an și s-a încheiat încă o altă Săptămână a Patimilor.

În perioada sovietică era un mod de viaţă diferit, dar cel care știa de slujbele Săptămânii Patimilor și a Săptămânii Luminate încerca să fie prezent la ele. Țin minte că de Paști tinerii erau opriți  de la a veni în biserică la Hristos.

Când lucram ca medic rezident am avut un program de lucru flexibil. Prima dată de la intrarea mea în biserică, îmi amintesc că miercuri seara am fost la recepție, iar în dimineața din Miercurea Mare am venit la slujbă, fără a mă aștepta ca aceasta să fie extrem de lungă:  atunci se citea Evanghelia, care trebuie să fie terminată până la capăt (după tipic, în Postul Mare trebuie să fie citite în întregime toate cele patru Evanghelii). Aceasta a fost prima Liturghie a Darurilor mai înainte Sfințite la care am participat. Se întâmpla pe la începutul anilor 1980.

Părintele Vsevolod Spiller, parohul bisericii Sfântul Nicolae din Kuzne, vorbea din amvon despre post: „Mulți oameni întreabă cum trebuie să se postească în instituții, la locul de muncă. Dacă nu veți mânca și veți deveni răi, atunci bucuria postului nu va mai fi. Trebuie să înţelegeți că atunci când mâncați la servici, nu trebuie să o faceți cu nebăgare de seamă, pentru că este un păcat.”

Astăzi, acest tip de probleme nu există, pentru că poți alege orice aliment, dar atunci era dificil, pentru că în instituții  se luau prânzuri standard, care în mod implicit nu presupuneau bucate de post. Începeai să le atragi atenția și chiar să te urmărească dacă cereai doar garnitură. Era cunoscut faptul că pește nu era în zilele de miercuri și vineri, ci dimpotrivă, joi, și aceasta în pofida tradiției bisericești.

Modul de viață al soțiilor de preoți probabil că nu se deosebește de modul de viață al altor mireni. Poate doar datorită faptului că preoții se roagă îndeosebi mai mult pentru soțiile lor. Uneori le poate ajuta într-un fel. Dacă soțul nu este preot, dar un creștin râvnitor, atunci și el încercă să fie prezent la toate slujbele, iar soția se smerește stând acasă. Ce-i de făcut, trebuie doar ca cineva să aibă grijă de copiii? În fiecare familie există lucruri specifice acesteia.

Mamele cu familiile numeroase, inclusiv preotesele, stau cu copiii ani întregi și nu au posibilitatea de a merge la biserică, cu excepția când îi iau și pe copii cu ele. Desigur, ele se pregătesc pentru Paști mult mai minuțios, dar au de suferit pentru faptul că  nu au posibilitatea de fi prezente la slujbele din sărbătorile mari, pentru că nu-și pot lăsa copiii singuri. Văd adesea, cu câtă bucurie, după mulți ani, vin la slujbele din prima săptămână ori din Săptămâna Mare – de parcă ar veni pentru prima dată. Copilul mic nu poate rămâne mult timp liniștit la slujbă. Astăzi, multe familii tinere nu înțeleg acest lucru. Ele vin la biserică pe la începutul slujbei, de aceea, au o rugăciune făcută în grabă. Copiii mici nu sunt capabili să reziste fizic nici după criteriul timpului, nici după posibilitatea de a se concentra. De aceea, la copiii în loc de bucurie apare senzația de greutate a slujbei, senzaţie ce nu poate fi evitată în astfel de cazuri.

Multe preotese cu copiii citesc acasă și cântă troparele sărbătorii ori rugăciunile Săptămânii Patimilor, de exemplu "Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită, şi îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, dătătorule de lumină, şi mă mântuieşte."( Luminânda)

În afară de obligațiile similare, pe care le avem cu toții, la preotese există și „responsabilitatea preotesei”.  Pentru că multă lume comunică cu ea în mod voluntar sau involuntar, familia preotului este întodeauna în centrul atenției.

Traducere şi adaptare din limba rusă: Dan Ilii



vineri, 15 martie 2013

Chipuri de preotese: doamna preoteasă Alexandra Sabău – „a stat în umbra Părintelui ca un stâlp de nădejde, ca un rug aprins”




Doamna preoteasă Alexandra este soţia părintelui Ioan Sabău (1914-2009). A plecat la Domnul la 90 de ani, după o viaţă de încercări biruite cu rugăciunea.
Ultimele numere din revista „Familia ortodoxă” (februarie şi martie 2013) le dedică un articol de aducere aminte. Am spicuit din acestea câteva rânduri referitoare la doamna preoteasă:

Părintele Crăciun spunea că maica preoteasă postea negru miercurea şi vinerea. A fost licenţiată în limba franceză la Cernăuţi şi venea dintr-o familie cu mai mulţi fraţi. Ea s-a cunoscut cu Părintele Ioan la Cernăuţi, când acesta făcea facultatea, apoi s-au căsătorit şi s-a mutat cu el în Ardeal. Sora sa mai mică, singura rămasă în viaţă, a fost apoi deportată cu părinţii ei în Siberia, unde au petrecut (…)
Foarte mult a iubit-o (părintele) pe preoteasă. Zicea că, dintr-un preot, preoteasa este 50%, dar pentru el preoteasa a fost 90%. Din mila Domnului, am ajuns în casa Părintelui Sabău în preziua morţii preotesei, pe care eu o consider o sfântă, şi atunci am văzut o parte a Părintelui pe care până atunci n-am văzut-o. Mult a suferit din cauza acestei pierderi! A fost o mare mângâiere pentru el această femeie. Spunea într-o conferinţă că, oriunde mergea, îi spunea: „Mami (aşa o alinta), roagă-te!” – iar rugăciunea preotesei mult îl ajuta.”
(Pr. Cristian, fiu duhovnicesc)

„Mama niciodată nu făcea scandal, niciodată nu ridica vocea, era tare blândă. Parcă nici n-o simţeai, era ca un suflu, ca un duh. După ce a născut-o pe sora mea, n-a mai putut avea copii, din cauza unui cancer la col, şi a fost o mare durere pentru ea, fiindcă iubea mult copiii. Apoi şi-a pierdut şi vederea de la ochiul stâng, din cauza unui cheag de sânge. Şi-a pierdut şi sânul, din cauza unui cancer mamar. Dar niciodată nu s-a plâns, n-a zis că nu mai poate, niciodată nu s-a arătat a suferi pe faţă.
Mama a stat în umbra Părintelui Ioan ca un stâlp de nădejde, ca un rug aprins. A avut o credinţă uriaşă la Maica Domnului. În 1940, era la o clinică din Cluj, pentru a se trata, şi a visat că era pe fundul unei gropi, şi căuta să iasă la lumină şi nu putea. Atunci a venit o femeie pe care, zicea, „am recunoscut-o, era Maica Domnului. Şi mi-a zis: «Ţine-te de firul ăsta», şi mi-a întins un fir de iarbă, «că vei izbuti». «Cum să mă ţin de-un fir de iarbă?... ». Dar am apucat firul de iarbă şi am ieşit la suprafaţă.
Au fost multe întâmplări minunate cu mama, întâmplări „neîntâmplătoare”, ci conduse de Cel de Sus. Când a venit Părintele de la puşcărie, după opt ani, mama a făcut din nou cancer la colul uterin, şi nu voia să mai meargă la operaţie. Până la urmă, am convins-o să se ducă la profesorul Chiricuţă, chirurg, fiu de preot. Dar el n-a vrut s-o opereze, a zis că nu riscă, fiindcă nu-i dădea nici o şansă. Atunci tata s-a dus la el şi i-a zis: „Vă conjur, în numele Părintelui Chiricuţă, tatăl dumneavoastră, pe care l-am cunoscut foarte bine, să o operaţi – că acolo unde nu puteţi dumneavoastră, poate Dumnezeu”. Şi-atunci profesorul a acceptat s-o opereze. Şi Dumnezeu a făcut ca mama să trăiască încă 20 de ani de atunci. Iar între timp profesorul a murit, dar ea a supravieţuit!
A murit cu pace, fără să dea semne că s-ar duce, într-o bună dimineaţă, la o lună după ce împlinise 90 de ani. Practic, toată viaţa mama a fost ţinută de Maica Domnului, în care a avut o uriaşă credinţă…”
(Doamna Celia Sabău, fiica Părintelui Ioan şi a preotesei Alexandra)

 

miercuri, 13 martie 2013

Mireasma plăcută a unei vieţi în Hristos…



„Oricât de lăudate ar fi credinţa noastră, învăţătura noastră, calităţile noastre, dacă oamenii nu văd în faptele noastre, în umblarea şi trăirea noastră, miezul gustos şi mireasma plăcută a unei vieţi în Hristos, în zadar este totul! Mai bine nu ne-am făli cu nimic, nu am vorbi, nu am predica, dacă în viaţa noastră lipseşte Hristos, dacă în loc de pâine avem piatră şi în loc de peşte avem şerpi (Matei 7,9-10)!

Ceea ce vă spun acum vouă îmi spun şi mie şi tuturor: flămânzii s-au scârbit de vorbe! Ei vor pâine! Lumea s-a săturat de predici, ea are nevoie de Hristos! De ce nu înţelegem noi înşine ceea ce ne luptăm să-i facem pe alţii să înţeleagă?!

Şi ce înseamnă asta? Înseamnă a ne umple mai întâi pe noi înşine de Hristos şi de virtuţile Lui în toată trăirea noastră cu fapta şi apoi a-i face şi pe alţii să ajungă tot aşa. Nu vorbe, ci fapte se cer! Altfel cuvintele rămân numai o firmă frumoasă, iar practic dincolo de vorbe nu este nimic.
Prin ce va cunoaşte atunci lumea că noi suntem ai lui Hristos?...”

Părintele Constantin Sârbu, în volumul „Lacrimă şi har: Preotul martir Constantin Sârbu”

sâmbătă, 2 martie 2013

Sfaturi pentru preotese


************************************************************
Sursa Foto: OrthPhoto.net

Cu douăzeci şi cinci de ani în urmă, soţul meu a fost hirotonit diacon şi şapte ani mai târziu preot. La hirotonirea sa întru diacon trei preotese foarte experimentate au venit la mine să mă sfătuiască. Ele au emigrat din vechiul Paris rusesc şi cunoşteau viaţa Bisericii foarte bine. De atunci, multe alte preotese mi-au oferit, de asemenea, multe sfaturi. Nu numai că aceste sfaturi erau foarte asemănătoare şi extrem de utile, dar am constatat, de asemenea, din experienţa personală, că sfaturile lor erau adevărate în fiecare detaliu. Fac prezentarea acestor sfaturi aici, sub forma unei liste. Vă rog să reţineţi că acestea nu sunt reguli, ci numai sfaturi care nu provin de la mine, ci vin din experienţa practică a mai multor preotese, iar eu am doar confirmarea lor.

1. Niciodată să nu-ţi pui soţul să aleagă între Biserică şi familie.
Dacă faci acest lucru, veţi suferi inutil amândoi. Ai fost de acord ca el să fie preot (în episcopiile noastre întotdeauna se cere permisiunea soţiei înainte de hirotonirea soţului) şi ai acceptat această cruce. El şi-a lăsat verigheta pe altar sau ţi-a dat-o să i-o porţi, aşa că el este căsătorit mai întâi cu Biserica şi apoi cu tine.

2. Nu intraţi în discuţii contradictorii înainte de Sfânta Liturghie.
Acest lucru îl va tulbura pe părinte şi nu va mai putea să slujească în mod corespunzător. Enoriaşii vor suferi din cauza acestui lucru.

3. Întotdeauna încearcă să fii cât mai calmă cu putinţă.
Sunteţi echilibrul parohiei, iar enoriaşii aşteaptă să primească mângâiere din partea ta, atunci când vorbesc cu tine.

4. Încercaţi să nu deveniţi prieteni apropiaţi cu niciunul dintre enoriaşi.
Precum copiii, uneori enoriaşii au tendinţa de a crea conflicte şi de a fi geloşi pe oricine este aproape de preoteasă. Acest lucru ar putea face munca preotului mai dificilă.

5. O preoteasă trebuie să fie "vizibilă", dar ea trebuie să ştie, de asemenea, cum să se facă "invizibilă".

Treaba ta este să fii o legătură între preot şi enoriaşi. Dacă eşti atentă,poţi vorbi cu preotul despre problemele pe care le-ai observat, astfel el poate organiza lucrurile cu ei în modul în care el crede de cuviinţă pentru a le rezolva. Niciodată să nu-i spui ceea ce crezi că ar trebui să facă – aceasta intră în atribuţiile lui. Eşti acolo doar pentru a observa, a comunica, a asculta şi consola.

6. Niciodată să nu ţii partea la conflicte.
Datoria ta este să uneşti, nu să dezbini.

7. Când cineva se comportă urât la biserică sau dacă există vreo situaţie neplăcută, nu încerca să o rezolvi singură.
Pune o bătrână care are vârsta şi autoritatea să o rezolve. Tu trebuie să rămâi mai presus de toate, astfel încât să poţi păstra încrederea enoriaşilor.


8. Niciodată să nu te implici în problemele financiare la biserică sau la consiliile parohiale.
În caz contrar, familia preotului ar putea fi pe nedrept acuzată de necinste şi preoteasa ar putea fi tentată să se implice în fel de fel de tensiuni, care se întâmplă întotdeauna în consiliile parohiale de tip protestant.(cu excepţia cazului în care parohia este suficient de norocoasă să fie condusă de un consiliu parohial aşa cum sunt conduse parohiile din Rusia). {Notă:Această realitate se întâlneşte în Bisericile Ortodoxe din Anglia şi Franţa }

9. Întotdeauna protejează-ţi soţul de acel fel de enoriaşe care ar putea dori să îi facă avansuri.
El va ştii că nu trebuie să fie singur cu astfel de femei (de aceea ne spovedim în biserică şi nu în confesionale).  Astfel de femei, nefericite în căsniciile lor, singure şi vulnerabile, pot fi ispititoare şi apoi, când avansurile lor sunt respinse, acestea pot apela la calomnie. Am văzut de multe ori acest lucru în Paris. Dacă, de exemplu, o astfel de femeie vine la casa parohială pentru a vorbi, lăsaţi întotdeauna uşa întredeschisă şi întrerupeţi discuţia pentru a oferi băuturi sau ceva de mâncare. În acest fel, orice neînţelegere poate fi evitată şi bunul nume al Bisericii este protejat.

10. Niciodată nu vorbi despre certurile din Biserică în faţa copiilor.
Copiii sunt nevinovaţi şi pot interpreta greşit ceea ce aud. Spune-le că aceasta este o conversaţie între adulţi.

11. Copiii nu trebuie să ducă crucea părinţilor lor.
Aceştia trebuie să fie protejaţi de problemele pe care le întâmpini şi,mai presus de toate, trebuie să le laşi libertatea de a alege. Ei trebuie să fie liberi în a vă oferi ajutorul lor. Doar dacă le laşi libertatea de a trăi o viaţă normală vor dori să ajute. Şi întotdeauna mulţumeşte-le pentru ajutor, deoarece nu au fost obligaţi să facă acest lucru. Arată-le că, atunci când lucrează împreună ca o echipă, totul devine mai uşor, mai relaxat.
Cu toate acestea, atunci când vin la biserică,comportamentul lor trebuie să fie exemplar. Ceilalţi copiii se vor lua după ei. Dar atunci când ajung acasă, este vital ca aceştia să trăiască precum ceilalţi copiii şi chiar, uneori, trebuie să fii deosebit de tolerantă cu ei. Este dificil să fii copilul preotului.

12. Întotdeauna cere ajutorul enoriaşilor pentru problemele Bisericii.
Biserica nu-ţi aparţine, ci este a tuturor. Toată lumea trebuie să aibă posibilitatea de a ajuta. Dar fii atentă să păstrezi locul tău, eşti preoteasa şi nimeni altcineva. Biserica trebuie să fie la fel de curată ca şi casa ta.

13. O doamnă al cărei tată face parte dintre noii martiri canonizaţi şi al cărei frate este preot în Paris, mi-a spus "Fii ca reginele din trecut".
Acesta a fost un sfat nepreţuit. Ceea ce vroia să spună era că trebuie să-ţi pui întotdeauna datoria înainte de orice altceva. Fericirea ta, a familiei şi a parohiei tale depinde de felul în care îţi îndeplineşti datoria.

14. Ca preoteasă trebuie să-ti împarţi soţul cu Biserica, de aceea poţi fi expusă la ispite, singurătate, responsabilităţi constante, frustrări,iar acestea pot duce la căderea într-o capcană.
Întotdeauna aminteşte-ţi că dacă preoteasa cade, de multe ori şi preotul cade odată cu ea şi după ce familia preotului şi-a pierdut credibilitatea, parohia întreagă, poate cădea, de asemenea. Nu păcatul este deosebit de important, ci consecinţele lui. Un păcat individual poate deveni un păcat colectiv. O preoteasă îşi poate distruge viaţa ei cu un astfel de păcat.


Traducere şi adaptare de Andreea-Tatiana după http://www.orthodoxengland.org.uk/matuski.htm .
*************************************************************