marți, 28 aprilie 2009

Parintele Staniloae: 'Sotia mea se roaga mai mult decat mine'

"Doamna Maria, sotia Parintelui Staniloae, era o femeie deosebita. Poate ca pe langa rugaciunea Parintelui Staniloae, lucrul care a contat cel mai mult a fost rugaciunea doamnei Maria, care era o postitoare si o femeie de evlavie profunda. Era o femeie care se ruga foarte mult, care l-a ajutat foarte mult pe Parintele profesor, care se ocupa de toate problemele administrative ale casei, pentru ca dansul sa se dedice scrisului. Dansul se destepta la orele cinci dimineata si pana la orele noua -zece scria. Dupa aceea, primea foarte multe vizite, incat era impresionant cum putea un om care scrie atat de mult sa primeasca atatea vizite in chilioara dansului, acolo, pe strada Cernica 6.
Eu va spun acest lucru pentru ca la Proscomidie, de fiecare data cand pomenesc pe Parintele Dumitru Staniloae pomenesc si pe preoteasa Maria. E foarte important sa se stie acest lucru pentru ca atat in viata preotului, cat si in viata profesorului si teologului, conteaza foarte mult daca familia il ajuta sau nu il ajuta, daca este o familie de rugaciune sau nu este, daca sotia este sau nu o persoana a rugaciunii. In cazul Parintelui Staniloae, chiar dansul spunea "sotia mea se roaga mai mult decat mine". Iar ea raspundea: "Zice Dumitru asa, dar dansul si cand scrie, se roaga". Era intre ei o comuniune spirituala foarte profunda, intarita de rugaciune".

Sursa: "Parintele Dumitru Staniloae in constiinta contemporanilor
Marturii, evocari, amintiri - Marturia unui discipol - PF Daniel"

A consemnat
Preoteasa Adina-Maria

joi, 16 aprilie 2009

Gânduri în Joia Mare

Am auzit zilele acestea din nou cuvintele Evangheliilor:

După ce le-a spălat picioarele şi Şi-a luat hainele, S-a aşezat iar la masă şi le-a zis: Înţelegeţi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiţi pe Mine: Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt. Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori să ca să spălaţi picioarele unii altora; că v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi. Adevărat, zic vouă: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său, nici solul mai mare decât cel ce l-a trimis pe el. Când ştiţi acestea, fericiţi sunteţi dacă le veţi face.
(Ioan 13, 12-17)
Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitor al tuturor.
(Luca 9, 35)
Regii neamurilor domnesc peste ele şi se numesc binefăcători. Dar între voi să nu fie astfel, ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai tânăr, şi căpetenia ca acela care slujeşte. Căci cine este mai mare: cel care stă la masă, sau cel care slujeşte? Oare, nu cel ce stă la masă? Iar Eu, în mijlocul vostru, sunt ca unul ce slujeşte.
(Luca 22, 25-27)


Şi m-am dus cu gândul la cutremurătoarea poezie a lui Costache Ioanid:

Ştergarul


La Cina cea de Paşte, în camera de sus,
Înconjurat de-apostoli, S-a aşezat Iisus.
Se revărsă din sfeşnic o galbenă lumină
pe pâinile calde, pe mielul fără vină…
Era plăcut prilejul şi toate pregătite.
Dar, vai, uitase gazda o slugă a trimite,
un rob sau o copilă, ca, dup-a vremii lege,
cureaua de pe glezne pe rând să le-o dezlege,
să le aline talpa de colbul de pe drum.
Şi-acum cei doisprezece, sfielnici oarecum,
se întrebau în cuget: Cum vor şedea la rugă?
Sau cine îşi va pune ştergarul cel de slugă?
O, dar iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare
când vasele cu apă, când praful pe picioare.
Şi Duhul îi întreabă, cu şoapta Lui uşoară:
- N-ai vrea să-ţi pui tu, Petre, ştergarul astă seară?
- Chiar eu?… Nu şade bine. - Eu doar sunt mai bătrân.
- Dar tu? Tu cel mai tânăr? - Eu stau lângă Stăpân…
- Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei.
- Chiar eu?… Sunt cel din urmă la Domnul între ei?
- Dar tu cel ce ţii punga? - Eu am făcut de-ajuns.
Am cumpărat merinde. Şi mielul l-am străpuns…
- Tu, Toma, nu vrei oare să fii tu cel ce spală?
- Sunt trist. Se luptă-n mine o umbră de-ndoială…
- Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu…?
Şi-n fiecare cuget răspunsul a fost: Nu.
Atunci, lăsându-Şi brâul şi haina-ntr-un ungher,
S-a ridicat Stăpânul cel coborât din cer

Şi-a-nfăşurat ştergarul, S-a aplecat uşor

Să-şi spele ucenicii, ca rob al tuturor!


De-atunci pe apa vremii, atâţia ani s-au dus.
Şi-acum a câta oară? - Se-aşează iar Iisus
Prin Duhul Sfânt să-ntrebe pe cei ce-L înconjoară:
- N-ai vrea să-ţi pui tu, Gheorghe, ştergarul astă seară?…
Tu, soră Mărioara? Tu, Radu? Tu, Mihai?…
Frumos va fi odată acolo sus în Rai!
Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curmă.
Nu vrei, în lumea asta, să fii tu cel din urmă?
E bun un vas de cinste, dar trebuie şi-un ciob!

Nu vrei să fii tu, frate, al fraţilor tăi rob?

Sunt răni neîngrijite, sunt mucuri ce se sting,
Batiste-n care lacrimi în taină se preling,
Sunt văduve bolnave, bătrâni fără putere,
Sunt oameni singuratici, lipsiţi de mângâiere,
Sunt prunci rămaşi acasă, cu-o mamă în spital,
Sunt suferinzi ce-aşteaptă al Cerului semnal.
Se cere osteneală si jertfă uneori.
Şi nopţi de priveghere şi iarăşi muncă-n zori.
Nu mânui Cuvântul, când harul nu ţi-e dat,
Cât mătura şi acul şi rufa de spălat,
Cât cratiţa, toporul şi roata la fântână,
Ciocanu-n tabla casei şi-n gard la vreo bătrână.
Să stai de veghe noaptea la câte-un căpătâi,
Să-ntorci cu greu bolnavul, să rabzi şi să mângâi;
Să-l scoţi apoi la soare şi să-i alini amarul.
Nu vrei cu Mine, frate, să-ţi înfăşori ştergarul?
- Chiar eu?… Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
- Chiar eu?… Eu sunt prea tânăr. Eu stau lângă Stăpân…
- Chiar eu?… Eu nu am vreme. Eu am făcut de-ajuns.
- Chiar eu? - Chiar eu? Se-aude acelaşi trist răspuns.
Atunci, lăsând să-I cadă cununa Lui şi haina,
Iubirea fără margini trăindu-şi iarăşi taina,
Încet - a câta oară? – S-a ridicat Iisus
Şi, plin de-atâtea gânduri, ştergarul iar şi-a pus.
Aşa cum o mlădiţă se-apleacă lângă trunchi,
Stăpânul omenirii Se-apleacă în genunchi.
La jugul fără slavă Iisus din nou Se-njugă!
El, Împăratul Vieţii, din nou e rob şi slugă!
Veniţi, leproşi ai lumii, murdari de-ai ei ţărână!
Iisus vă spală astăzi cu propria Sa mână!
Veniţi, voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge!
Iisus vă spală astăzi cu propriul Său sânge!…
*
Voi, fraţi, goniţi mândria, visările şi somnul!
Luaţi cu drag ştergarul alăturea de Domnul!
Şi nu uitaţi pe cale, orice lucrare-i bună,
Dar cine ia ştergarul, acela ia cunună!


Cât de real! De multe ori refuzăm şi noi ştergarul, părându-ni-se că trebuie ca alţii să ne slujească nouă, chiar şi în lucrurile cele mai simple: avem cel mai adesea pretenţia ca ceilalţi să ne salute mai întâi, să ne respecte, să ne vorbească frumos, să ne dea prioritate în diferite situaţii etc. etc…
Cât de departe suntem atunci de cuvintele Domnului: „Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitor al tuturor“!

Preoteasa Natalia